Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

“In realitate, nu se ştie mai nimic despre proli. Nici nu ai nevoie să ştii prea multe. Atâta timp cât prolii muncesc şi fac copii, celelalte activităţi ale lor nu au nici oimportanţă. Lăsaţi în voia lor, ca vitele pe câmpiile nesfârşite ale Argentinei, se vor întoarce mereu la un mod de viaţă care li se pare firesc, la un soi de model ancestral. Se nasc, cresc pe maidane, merg la muncă de la doisprezece ani, trec printr-o scurtă perioadă înfloritoare, de frumuseţe şi apetit sexual, se căsătoresc la douăzeci de ani, la treizeci sunt deja între două vârste şi mor, cei mai mulţidintre ei, pe la şaizeci. Munca fizică grea, grija de casă şi de copii, micile certuri cu vecinii, filmele, fotbalul, berea şi, în primul rând, jocurile de noroc le umplu orizontul.”

[Prolii] “nu sunt greu de supravegheat. Câţiva agenţi de-ai Poliţiei Gândirii se învârt mai tot timpul printre ei, răspândind zvonuri alarmiste, observându-i şi eliminându-i pe cei câţiva indivizi despre care se crede că ar putea deveni primejdioşi; dar nimeni nu încearcă să-i îndoctrineze cu ideologia Partidului. Nici nu este de dorit ca prolii să aibă opinii politice clare. Tot ce li se cere este un patriotism primitiv, care să răspundă ori de câte ori se face apel la ei să accepte zile de muncă mai lungi sau raţii mai mici.”

“Şi chiar şi atunci când sunt nemulţumiţi de ceva, cum se mai întâmpla uneori, nemulţumirea lor nu duce nicăieri, pentru că, în lipsa oricărei viziuni cu caracter de generalitate, nu şi-o pot concentra decât asupra unor necazuri particulare şi neînsemnate. Relele cele mari depăşesc în mod invariabil capacitatea lor de înţelegere. ”

“Marea majoritate a prolilor nici măcar nu au tele-ecran în casă. Până şi poliţia civilă are de-a face cu ei foarte puţin, în Londra, de exemplu, au loc o mulţime de delicte, există un adevărat stat în stat, o lume interlopă cu hoţi, tâlhari, curve, traficanţi de droguri şi bandiţi de tot felul; dar, de vreme ce totul se petrece acolo, între prolii înşişi, nuare nici o importanţă, în toate problemele de morală, li se permite să-şi urmeze codurile lor ancestrale. Puritanismul sexual al Partidului nu le este impus şi lor.Curvăsăria nu li se pedepseşte, iar divorţul le este îngăduit. In treacăt fie spus,chiar şi credinţele religioase le-ar fi tolerate, dacă prolii ar da vreun semn că aunevoie de aşa ceva, sau că îşi doresc. Prolii sunt în afară de orice suspiciune.Vorba lozincii care sună astfel: „Prolii şi animalele sunt liberi”. “

“în cel mult douăzeci de ani,întrebarea asta uriaşă, dar atât de simplă: „Viaţa dinainte de

Viaţa ca o artă

Trăim zi de zi aceeaşi stare de căutare. A propriului suflet, a celui sau a celei care să ne împărtăşească sentimentele, realizările profesionale. Ce ne scapă din vedere, din moment ce nu suntem niciodată mulţumiţi, fericiţi?

Vrem o casă decorată după ultima revistă de design interior, haine la modă, maşină nouă, bani în cont şi, în general, totul să fie la superlativ, unul reprezentativ pentru năzuinţele noastre. Dacă iubita nu corespunde aşteptărilor dintr-un singur punct de vedere, o părăsim, uitând într-o secundă părţile ei bune, care ne-au făcut fericiţi. Dacă fiul sau fiica nu corespunde aşteptărilor ne întristăm pentru toată viaţa, dacă soţul dă semne de plictiseală, facem reproşuri sau ne resemnăm, spunând că vârsta e de vină.

Toate aspectele vieţii sunt o goană după ce nu avem, după altceva, ceva mai bun şi mai competitiv. Uităm că un călugăr poate trăi o viaţă în acelaşi veşmânt, că bunicii erau fericiţi cu o casă făcută în tinereţe, că există oameni care pot iubi fiecare rid apărut în plus pe faţa celei sau celui care le este pereche.

Păsările au acelaşi penaj, iar pădurea nu vrea să fie altceva decât este. Nici pasărea, nici fluturele, nici floarea. Noi avem nevoie de schimbare, o iluzie care nu face decât să aducă viaţă îmbrăcată în alte haine înaintea noastră, dar de fapt cu acelaşi conţinut. În timp ce alergăm grăbiţi după achiziţii tot mai strălucitoare, uităm să trăim, să ne bucurăm, să fim. Devenim nişte simpli contabili care înregistrează bunuri materiale, intelectuale sau sentimentale, pretenţioşi şi neîndurători cu greşelile celor din jur, alergători de cursă lungă, ca şi noi, în goana după perfecţiune. Arareori se întâmplă ca schimbările să aducă fericirea, iar atunci emoţiile trăite sunt semnul care ne arată că ceva deosebit s-a petrecut cu adevărat. Iar acele începuturi miraculoase în care simţim motivaţia de a fi plini de viaţă nu trebuie părăsite, ci păstrate şi perpetuate. Continuitatea, perseverenţa, depăşirea obstacolelor şi a clipelor dificile înseamnă a trăi frumos, iar satisfacţiile nu vor întârzia să apară.

Goana după altceva reprezintă de fapt manifestarea neparticipării, a vinei de a nu trăi. Cine umple viaţa sa cu relaţii emoţionale în care se implică cu totul, acela va simţi clipa în care fiecare părticică din munca sa, din sentimentul avut se adună, încălzind sufletul şi singurătatea vieţii. Altfel, orice schimbare va avea farmecul unei secunde strălucitoare care se stinge ca un artificiu, pe când statornicia va deveni credinţă, încredere, realizare dobândită, artă de a trăi.

autor, Camelia Radu

Viaţa ca o artă

 Între comportament şi fizionomie există concordanţe ce au fost sesizate încă din antichitate, de filosofii şi gânditorii acelor vremuri, care au încercat să împartă oamenii în clase şi categorii, propunând adesea ca modele de comparaţie asemănarea acestora cu diferite clase zoomorfe. Deşi antropologii şi psihologii contemporani nu sunt cu totul de acord cu faptul că între fizionomie şi temperament există o legătură definitorie, ei acceptă o clasare generală, considerând că între datul natural şi profilul psihologic al unei persoane intervine educaţia, formă de modelare pozitivă şi determinantă, prin care înzestrarea naturală poate deveni o capacitate cognitivă.

Manifestarea personalităţii are legătură cu temperamentul, iar acesta cu fizionomia. La baza concluziei stau cercetările antropologice care au demonstrat că mediul şi tipul de activitate al omului preistoric au determinat formarea, de-a lungul perioadelor de evoluţie, a mai multor tipuri ancestrale. Ele stau la baza categoriilor umane contemporane, deşi rar se mai poate întâlni un reprezentant pur al unei categorii bazale. Şi totuşi, trăsăturile fundamentale de temperament şi comportament se regăsesc în mare, acestea manifestându-se ca atare. Un aspect cât se poate de relevant îl constituie profilul, care descrie

Viaţa ca o artă

Ceea ce adesea se înţelege prin gândirea pozitivă este acel mod de a nu vedea problemele, de a te face că plouă în faţa unor pericole iminente, de a nu avea conştiinţa derulării evenimentelor. Departe de adevăr, conceptul a fost asimilat pe apucate, din relatările unor cărţi cu tentă de spiritualitate apărute ca ciupercile după ploaie în ultima vreme. Puţini sunt autorii care explică acest termen atât de folosit şi prea puţin explicat. Poate că în Occident, unde educaţia gândirii pozitive se face de ani buni, termenul este asimilat, dar la noi, după atâtea decenii de practică a suspiciunii, termenul se cere mai întâi pus în adevărata sa lumină, altfel el riscând să capete conotaţia unei găselniţe pseudo-psihologice practicate de cei care vor să dea sfaturi fără a fi prea bine pregătiţi.

A gândi pozitiv nu înseamnă a fi naiv sau umil. Oportunist sau fără opinii. A nu avea tristeţile tale sau întrebări existenţiale. A aproba totul şi a accepta orice părere care sună bine. Ba dimpotrivă! Cea mai simplă abordare este cea care face diferenţierea netă între adevăr şi critică. Obiectivitatea, armonia interioară, detaşarea de fleacuri în momentele grele se dobândesc. Atunci când gândurile sau cuvintele, atitudinile şi cererile conţin în ele devalorizarea – conştientă sau nu –, avem de-a face cu o gândire negativă. Atunci când, dimpotrivă, gândurile, criticile, opiniile nu depreciază atitudinal informaţia, interlocutorul sau propria imagine putem