Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

"În mod instinctiv, oamenii se proiectează neîncetat în viitor, ei trăiesc cu speranța că mâine le va fi mai bine,
dar această proiecție în viitor nu este adesea decât o fugă. De unde le vine această speranță că viitorul poate fi mai bun ca prezentul? Adevărul este că viitorul va fi și mai rău dacă ei se mulțumesc să spere fără să lucreze.
Lucrurile bune vin rar din exterior. Dacă ele apar, cu atât mai bine; dar depinde mai ales de voi să determinați desfășurarea evenimentelor în favoarea sau în detrimentul vostru. Fiindcă puteți trăi fiecare eveniment în două feluri: unul care vă
înalță deasupra voastră, și altul care vă coboară sau chiar vă pune la pământ. Lucrați cu înțelepciune, iubire, voință, și veți transforma cele mai defavorabile condiții exterioare în niște binecuvântări pentru voi înșivă și ceilalți."

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Viaţa ca o artă

Cotidianul este un mare consumator de timp şi energie, iar reziduul care rezultă din măcinarea acestor resurse vitale se numeşte stres. Acţionând ca o veritabilă toxină la nivelul psihicului, stresul va determina acţiuni şi atitudini improprii, iritare şi agresivitate, o stare generală de confuzie, în care nu mai sunt recunoscute nici valorile vieţii, nici autenticul, nici sensul de a fi. Pentru contracararea efectelor se recurge la stimulente care par a întări pe moment rezistenţa şi agilitatea minţii, dar care, în timp, determină o uzură rapidă şi ireversibilă.

Spălarea minţii de gunoaie nu este uşoară, pentru că blocajele generate de o astfel de existenţă în viteză, indiferentă la modele şi arhetipuri, va cauza blocaje funcţionale pe trasee fizice, hormonale şi de atitudine. Stresul determină o devorare a tot ce înseamnă sursă de senzaţii, înlocuind trăirile autentice cu o falsă adaptare, aceea a foamei psihice, care se va mulţumi cu efemerul, cu măruntul, cu întâmplătorul. Motivaţia ar fi păstrarea sentimentului de intensitate a vieţii, de eveniment, de ocolire a spaţiilor goale de activitate, fuga de singurătate.

Timpul tăcerii, acţionând ca un reproş, ca o oglindă a adevărului pe care puţini o mai suportă, este ocolit, într-o falsă susţinere de ritm interior. Meditaţia este un proces greu, care se învaţă cu răbdare, se educă în timp. Meditaţia reîntoarce omul la ritmul genetic, făcând astfel posibilă regenerarea fizică şi psihică. Întrebările şi neliniştile nu dispar dacă sunt ocolite cu laşitate, ele se rezolvă de la sine doar dacă le privim în faţă. Cel ce va reuşi să scape de jugul grabei, găsindu-şi timp pentru sine, va scăpa şi de stres, devenind un om căutat şi, mai ales – ideal aşa de greu de atins astăzi – un om iubit.

autor, Camelia Radu

Viaţa ca o artă

O floare, un om, un măr, un concret. Un mister. Libertatea de a te plimba prin acest real este uluitoare, este un dar pe care nimeni nu îl mai percepe ca atare.  Florile galbene şi pendulul cenuşiu. Viaţa - şi viaţa omului.

Camelia Radu

Viaţa ca o artă

 Valeriu Popa n-a fost numai un vindecător al corpului, ci şi unul al sufletului şi al spiritului. Pătrundea cu exactitate uluitoare în trecutul, prezentul şi viitorul celui pe care îl examina în cele mai ascunse unghere ale sufletului, făcându-l pe acesta să-şi conştientizeze problemele şi cauzele lor, declanşând...

   „Poate sunteţi grav bolnavi, fără speranţe de vindecare pe cale medicală sau poare fară bani pentru a plăti costisitoarele tratamente, deznădăjduiţi, speriaţi, neputincioşi în faţa greutăţilor vieţii - îngenuncheaţi de propriile greşeli comise din lipsa de credinţă.
   Ei, da, pentru aceşti oameni, cartea aceasta va fi o mană cerească. Dar, ţineţi minte, între carte şi autor exisră o legărură tainică; ei sunt o echipă prin care aveţi şansa autovindecării. Sandei Ştefan i s-a dar acest har de a pune în aplicare arta vindecării învăţată de la Valeriu Popa. Dacă v-o veţi însuşi, veţi primi şansa redobândirii sănătăţii şi mai ales a credinţei în Dumnezeu." (Ovidiu Harbădâ)