Viaţa ca o artă

Trăim zi de zi aceeaşi stare de căutare. A propriului suflet, a celui sau a celei care să ne împărtăşească sentimentele, realizările profesionale. Ce ne scapă din vedere, din moment ce nu suntem niciodată mulţumiţi, fericiţi?

Vrem o casă decorată după ultima revistă de design interior, haine la modă, maşină nouă, bani în cont şi, în general, totul să fie la superlativ, unul reprezentativ pentru năzuinţele noastre. Dacă iubita nu corespunde aşteptărilor dintr-un singur punct de vedere, o părăsim, uitând într-o secundă părţile ei bune, care ne-au făcut fericiţi. Dacă fiul sau fiica nu corespunde aşteptărilor ne întristăm pentru toată viaţa, dacă soţul dă semne de plictiseală, facem reproşuri sau ne resemnăm, spunând că vârsta e de vină.

Toate aspectele vieţii sunt o goană după ce nu avem, după altceva, ceva mai bun şi mai competitiv. Uităm că un călugăr poate trăi o viaţă în acelaşi veşmânt, că bunicii erau fericiţi cu o casă făcută în tinereţe, că există oameni care pot iubi fiecare rid apărut în plus pe faţa celei sau celui care le este pereche.

Păsările au acelaşi penaj, iar pădurea nu vrea să fie altceva decât este. Nici pasărea, nici fluturele, nici floarea. Noi avem nevoie de schimbare, o iluzie care nu face decât să aducă viaţă îmbrăcată în alte haine înaintea noastră, dar de fapt cu acelaşi conţinut. În timp ce alergăm grăbiţi după achiziţii tot mai strălucitoare, uităm să trăim, să ne bucurăm, să fim. Devenim nişte simpli contabili care înregistrează bunuri materiale, intelectuale sau sentimentale, pretenţioşi şi neîndurători cu greşelile celor din jur, alergători de cursă lungă, ca şi noi, în goana după perfecţiune. Arareori se întâmplă ca schimbările să aducă fericirea, iar atunci emoţiile trăite sunt semnul care ne arată că ceva deosebit s-a petrecut cu adevărat. Iar acele începuturi miraculoase în care simţim motivaţia de a fi plini de viaţă nu trebuie părăsite, ci păstrate şi perpetuate. Continuitatea, perseverenţa, depăşirea obstacolelor şi a clipelor dificile înseamnă a trăi frumos, iar satisfacţiile nu vor întârzia să apară.

Goana după altceva reprezintă de fapt manifestarea neparticipării, a vinei de a nu trăi. Cine umple viaţa sa cu relaţii emoţionale în care se implică cu totul, acela va simţi clipa în care fiecare părticică din munca sa, din sentimentul avut se adună, încălzind sufletul şi singurătatea vieţii. Altfel, orice schimbare va avea farmecul unei secunde strălucitoare care se stinge ca un artificiu, pe când statornicia va deveni credinţă, încredere, realizare dobândită, artă de a trăi.

autor, Camelia Radu