Viaţa ca o artă

O actriţă celebră spunea odată că frumuseţea, pentru a fi autentică, trebuie, mai întâi, să fie o iluzie. Adică, o străfulgerare a văzutului de nevăzut, a chipului de către gând, a gestului de o emoţie. Exprimarea să fie căuş pentru suflet şi nu pentru regulile însuşite.

Daca ieşi pe uşă, nu uita să fii frumoasă, nu uita să porţi în tine o stare a frumuseţii tale. O cunoşti? Poate că nu încă. Adânceşte-te în subiectivitate şi vei vedea în oglinda ei o necunoscută, iar dacă nu îţi place ce vezi, adu-ti aminte că defectele sunt doar o imagine contorsionată a farmecului personal.

Iar dacă ceea ce vezi îţi place, dăruieşte din lumina ta celor din jur. Vei avea şi mai multă. Dacă intri pe o uşă, nu uită să fii credibilă, să porţi în tine o năzuinţă. Ai învăţat lecţia compromisului? Uită de ea. Învaţă de la poeţi nebunia de a urma un vis şi ea te va ajuta să mergi drept. Nu-i aşa de greu, dar poate fi ameţitor ca o victorie.

Iluzia frumuseţii înseamnă să crezi în acea parte din tine care nu se vede, dar care, paradoxal, este singura remarcată de cei din jur. O bucurie ne poate face medici nevăzuţi pentru cei pe lângă care trecem. Frumuseţea este lumină, iar pentru ea nu există nici ascunzători, nici depozite în bănci, nici societăţi de asigurare, dar nu se plăteşte nici impozit. Ea curge, izvor nezăvorât din partea nevăzută, hristică, a fiinţei noastre. O idee poate face dintr-o cutie oarecare un vas de flori sau dintr-un tablou celebru o uşă pentru coteţul găinilor. Alegerea ne aparţine.

 autor, Camelia Radu