O poezie pe zi

Copilă, înspicată cu ţărână,

înveşmântează-mă-n cojoc miţos de sori,

căci tremur zgribulit în căpiştea păgână

însămânţat în cruguri, albastre, cu cocori.

Pedestru mă desculţ în albia cu lostriţi,

dorind cu sete de ocnaş în lanţuri,

copilele robite de turcii samavolnici,

puindu-se-n cotloane de serai măiastru.

Căci lumi mi se ridică din amfore borţoase

îngreuiate-n pârguri de vin şi de pelin

cuminecat cu seva şiroind pe braţe

de văduve nurlii în valuri de satin.

Întreabă-mă de vorbă, camarade,

căci vezi prea bine, astăzi obuzierul tace,

îmi aşternui sub tâmplă un tremur de balade

cerşind sărutul plâns al ielelor posace.

autor, Ion Tereanu

Rădăcini

Cercetătorii spun că unitatea de măsură a timpului la daci era o perioadă de 13 ani. După unii autori urarea cunoscută „Să trăieşti 100 de ani!” era de fapt „Să trăieşti 104 ani!” formă care, după unii autori, se mai regăseşte chiar şi azi în unele zone din Maramureş. 104 se împarte perfect la 8, iar floarea sau forma geometrică tradiţională la daci avea 8 petale sau 8 laturi. La Muzeul de Istorie Naţională a României se găsesc, la Sala Tezaurului, două fibule de aur, fiecare dintre ele având încrustate câte o svastică levogiră, formată din patru capete de cai stilizate, ce par astfel petalele rotite ale unei flori.

Dacă ne gândim că un căluşar execută 13 mişcări de dans la Nord, 13 spre Sud, încă 13 spre Est şi 13 spre Vest, ne dăm seama că fiecare fibulă are înscrisă în ea câte 4 căluţi, unităţi de câte 13 ani, ce însumează astfel valoarea de 52. Adunând cele două valori vom obţine o sumă de 104, adică exact cifra din urarea străbună. Cele două fibule reprezentau astfel o protecţie de viaţă lungă, fiind astfel obiecte magice care apărau persoana de orice eveniment neplăcut, aducător de suferinţe sau moarte. De altfel, nu ştim exact cum anume era prinsă mantia unui rege dac, dar în poveştile vechi populare, Făt-Frumos are uneori pe umeri 2 luceferi de aur şi o stea în frunte. Pe piept şi pe spate soarele şi luna.

Interesant este faptul că un alt obiect de cult reprezintă 4 cai care poartă o sferă în care se aprindeau răşini parfumate. Datorită semnificaţiilor de mai sus, considerăm că în mod firesc erau folosite 2 astfel de vase, pentru a putea atinge cifra 104, vârsta înţelepciunii. Sau, dacă nu apar 2 vase, este posibil ca această vârstă de 52 de ani să reprezinte o vârstă importantă, posibil a trecerii spre o altă etapă a vieţii terestre.

autor, Camelia Radu

Rădăcini

A doua din ciclul celor trei zile de mare sårbåtoare ale noului an, Boboteaza este în primul rând o sårbåtoare creștinå, dar care iese în evidențå numai prin referirea constantå la pågânismul perioadei din care face parte. Reprezintå și ea momentul încheierii sårbåtorilor de iarnå (aici poate fi încadratå și petrecerea ritualå a Iordanului), mai bine zis, lustrația prin apå, purificarea generalå ce urmeazå în urma alungårii tuturor forțelor ostile, malefice, care și-au fåcut de cap în perioada sårbåtorilor de iarnå. De aceea, se spune, acesta este momentul când dispar de pe fața påmântului (temporar, evident), diavolii, strigoii, asociați uneori cu dezlånțuirile furtunoase ale viscolelor iernii, marcând o trecere timidå cåtre celålalt anotimp. Își fac simțitå prezența binefåcåtoare lupii (care numai pânå la Boboteazå pot så facå råu oamenilor), apårând de astå datå ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel, putem spune cå intråm neoficial în noul sezon al Lupului, a cårui prezențå se va face în curând simțitå din ce în ce mai pregnant, în timpul Filipilor de iarnå. Valențele purificatoare ale apei sfințite în aceastå zi se extind și asupra gospodåriei: apa de râu, agheasma etc. poate alunga moroii, puricii, șerpii, lupii, bolile, dar poate stimula recoltele. În aceastå zi, ca și în celelalte sårbåtori mari ale calendarului popular, sunt concentrate la scarå micå toate aspectele semnificative ale vieții țåranului, în care cuvintele-cheie erau a stimula și a proteja. Iordånitul reprezintå varianta instituționalizatå a acestor practici de propițiere, care nu se limiteazå doar la un simplu colind adresat celor ce poartå numele sfântului, ci tututor membrilor

Cu traista-n băţ

„Udatul Ionilor" este un obicei păstrat din străbuni la Tălmăcel şi care se sărbătoreşte în continuare an de an. În ziua Sf. Ioan Botezătorul, de cum se ivesc zorile, întregul sat vuieşte a sărbătoare. După slujba religioasă, porneşte spre râu alaiul format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă, măgăruşii cu moşul şi baba din paie.