Written by admins Monday, 07 January 2013 10:42
A doua zi după Botezul Domnului, pe 7 ianuarie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel numit şi Înaintemergătorul Domnului, ultimul mare profet al Vechiului Testament şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Ca orice mare sărbătoare, ea este însoţită de un alai de obiceiuri şi tradiţii.
Written by Iuliana Radu Sunday, 06 January 2013 20:42
1.Când am privit lumina orbitoare
cetatea devenise un munte
de sare
Femeia mea idolatră
demult trecuse într-o stană de
piatră
Cerul cutremurânduse-n carte
îşi scuipa luceferii
prin cuvintele sparte
Ce frig era,câtă beznă !-
pustiul mi se înfăşurase
pe gleznă
Trupul - grădină rotundă
plânsă dintr-o străfulgerare
şi o secundă
autor, Ioan Vintilă Fintiş
Written by Iuliana Radu Sunday, 06 January 2013 20:28
După Revoluţia din 1989 s-a spus, cu diverse prilejuri şi de către diverşi analişti, că în urma comunismului ce a durat 50 de ani în România a rămas o naţie traumatizată, educată să fie obedientă şi să nu aibă sensul propriei valori. Mizându-se pe lipsa de reacţie imediată, unii au făcut bani. Majoritatea se descurcă cum poate, printre legile parţial juste, parţial aplicate, parţiale de felul lor. Deja se vorbeşte despre miliardarii României, semn al prosperităţii pe meleagurile mioritice.
De sănătatea acestui popor nu a dat nimeni încă semne că ar fi interesat. Partidele se repliază într-un joc în care naţiunea nu are loc. Omul obişnuit nu este luat în seamă. Mergându-se pe principiul sclavagist, care a funcţionat în cetăţile vechii Rome, „circ şi pâine pentru popor”, s-a asigurat un salariu minim pe economie de tot râsul, iar televiziunile şi posturile de radio au fost sufocate de măscărici, epoca manelelor cunoscând şi ea o afirmare fără precedent. Acesta este modelul educativ prezentat tinerilor; cine poate scapă, cine nu...
Cultura şi autenticul au rămas să lăcrimeze stinghere într-un colţ al ruşinii, arătat cu degetul unsuros al băutorilor de vodcă, etichetată ca o manifestare elitistă şi plicticoasă, bună de hărţuit şi de luat în răspăr.
Sfielnică, fără ripostă, arta s-a strecurat pe unde a putut, ştergându-şi obrajii înlăcrimaţi. Era obişnuită, din lungul ei drum prin istorie, cu suferinţa. Cei care au mizat pe sărăcie şi pe lipsa perspectivei consideră că deţinerea informaţiei înseamnă putere, banii creând oportunităţile necesare pentru a o avea. Ei au dreptatea lor, dar, dincolo de durerea unei societăţi ce sucombă sub privirile lor indiferente, mereu vor exista supravieţuitori. De te miri unde, vor apărea acei oameni care vor avea conştiinţa valorii şi a importanţei lor pentru sănătatea unei naţiuni. Poate că unii dintre ei încă nici nu s-au născut, iar pe alţii tocmai i-am salutat pe stradă.
autor, Camelia Radu
Written by Iuliana Radu Sunday, 06 January 2013 20:25
A început jurizarea celor peste 200 de studenţi români înscrişi în cele opt categorii ale competiţiei „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”pentru anul universitar 2011-2012.
Premiile vor fi oferite la Gala Studenților Români din Străinătate. Evenimentul va reuni, ca în fiecare an, la Palatul Parlamentului, studenți și tineri profesioniști, personalităţi din mediul academic și sectorul public, din mediul de afaceri şi cel neguvernamental. Cu acest prilej invitații și membrii Ligii vor sărbători totodată patru ani de existenţă a LSRS. Deşi înscrierile pentru concursul Studentul Anului s-au încheiat, lista participantilor la Gală rămâne deschisă. Până în acest moment peste 500 de studenți și absolvenți care și-au rezervat un loc la Gală, la eveniment fiind așteptați peste 1000 de invitați.
Written by Iuliana Radu Sunday, 06 January 2013 20:20

Dacã ţi-a fost vreodatã teamã de “clasicismul” serilor de concert, Themis îţi oferã un spaţiu deschis creativitãţii tale, unde te vei simţi 100% în largul tău. Centrul Muzical Themis este un grup de tineri muzicieni şi artişti plastici care încã se încred în forţa artei de a face sã disparã abisul dintre oameni, în puterea sunetului de a ne transporta dincolo de ordinea umanului, în eficienţa creativitãţii pentru a reclãdi oameni şi societãţi puternice, bune şi drepte.
More Articles...
- POVESTE ILUSTRATĂ CU MUZICA ŞI IMAGINI GRAFICE ORIGINALE
- Semiramida crenelurilor
- Numerologie dacică
- Iordanul, Boboteaza, Boteazå, Botez, Apå-boteazå, Chiraleisa Aråtarea sau Botezul Domnului
- Mare Sărbătoare în Mărginime: Udatul Ionilor
- Busuiocul - planta sfântă, magică şi vindecătoare
- Cozonacul - deliciul meselor îmbelşugate
- Poezia, azi
Page 83 of 277