O poezie pe zi

te văd

așa frumoasă te văd

privindu-te femeie

mă descalț de cuvinte

la ușa inimii tale

pășind desculț prin tine

și uite așa îmi vine

să alerg prin vene să-ți curg

să mă simți

să mă simți din cap și până în vârful degetelor

tălpilor tale descălțate

de cuvinte

la ușa inimii mele

când pășești prin mine

desculță

și nu-i așa

că-ți vine s-alergi prin vene să-mi curgi

să te simt

să te simt din cap și până în vârful degetelor

tălpilor mele

desculțe... 

autor, George Gâtlan

desen, Camelia Radu

Literatură

Cuprinzând creaţiile a peste 40 de scriitori români între coperţile a două volume de versuri, Antologia „Poeme hai hui” este o continuare a iniţiativei din 2010 a Editurilor  SINGUR – Târgovişte şi GRINTA, din Cluj Napoca, demers care s-a bucurat anul acesta de un mare interes printre poeţi, date fiind seriozitatea şi implicarea celor două edituri.

Prin efortul entuziast a doi scriitori români prieteni, Ştefan Doru Dăncuş şi Gabriel Cojocaru (cel care semnează şi prefaţa antologiei 2012), „Poeme hai hui” reuneşte poeţi din toată ţara, nume cunoscute şi mai puţin cunoscute, membri ai USR, dar şi autori mai puţin cunoscuţi. Această „democraţie literară” defineşte spiritul liber şi curajos al celor două edituri care se remarcă prin efortul constant de a  crea o atitudine literară comunicativă, suportivă, încurajatoare, deschisă, aliniindu-se astfel unei viziuni noi despre munca editorială, existente în Occident, dar mai puţin practicate în România.

Asumându-şi acest demers, cele două edituri ne ajută să participăm la o schimbare inovatoare de mentalităţi, ale cărei efecte se vor vedea în timp. Vă propunem, aşadar, această lectură, salutând apariţia antologiei cu încredere şi bucurie.

Camelia Radu

Viaţa ca o artă

Trăim zi de zi aceeaşi stare de căutare. A propriului suflet, a celui sau a celei care să ne împărtăşească sentimentele, realizările profesionale. Ce ne scapă din vedere, din moment ce nu suntem niciodată mulţumiţi, fericiţi?

Vrem o casă decorată după ultima revistă de design interior, haine la modă, maşină nouă, bani în cont şi, în general, totul să fie la superlativ, unul reprezentativ pentru năzuinţele noastre. Dacă iubita nu corespunde aşteptărilor dintr-un singur punct de vedere, o părăsim, uitând într-o secundă părţile ei bune, care ne-au făcut fericiţi. Dacă fiul sau fiica nu corespunde aşteptărilor ne întristăm pentru toată viaţa, dacă soţul dă semne de plictiseală, facem reproşuri sau ne resemnăm, spunând că vârsta e de vină.

Toate aspectele vieţii sunt o goană după ce nu avem, după altceva, ceva mai bun şi mai competitiv. Uităm că un călugăr poate trăi o viaţă în acelaşi veşmânt, că bunicii erau fericiţi cu o casă făcută în tinereţe, că există oameni care pot iubi fiecare rid apărut în plus pe faţa celei sau celui care le este pereche.

Păsările au acelaşi penaj, iar pădurea nu vrea să fie altceva decât este. Nici pasărea, nici fluturele, nici floarea. Noi avem nevoie de schimbare, o iluzie care nu face decât să aducă viaţă îmbrăcată în alte haine înaintea noastră, dar de fapt cu acelaşi conţinut. În timp ce alergăm grăbiţi după achiziţii tot mai strălucitoare, uităm să trăim, să ne bucurăm, să fim. Devenim nişte simpli contabili care înregistrează bunuri materiale, intelectuale sau sentimentale, pretenţioşi şi neîndurători cu greşelile celor din jur, alergători de cursă lungă, ca şi noi, în goana după perfecţiune. Arareori se întâmplă ca schimbările să aducă fericirea, iar atunci emoţiile trăite sunt semnul care ne arată că ceva deosebit s-a petrecut cu adevărat. Iar acele începuturi miraculoase în care simţim motivaţia de a fi plini de viaţă nu trebuie părăsite, ci păstrate şi perpetuate. Continuitatea, perseverenţa, depăşirea obstacolelor şi a clipelor dificile înseamnă a trăi frumos, iar satisfacţiile nu vor întârzia să apară.

Goana după altceva reprezintă de fapt manifestarea neparticipării, a vinei de a nu trăi. Cine umple viaţa sa cu relaţii emoţionale în care se implică cu totul, acela va simţi clipa în care fiecare părticică din munca sa, din sentimentul avut se adună, încălzind sufletul şi singurătatea vieţii. Altfel, orice schimbare va avea farmecul unei secunde strălucitoare care se stinge ca un artificiu, pe când statornicia va deveni credinţă, încredere, realizare dobândită, artă de a trăi.

autor, Camelia Radu

O poezie pe zi

poetului basist, Victor Potra, cu dragoste de toamna

Toamna, iubitul meu din liceu
obişnuia să aprindă focul în sobă şi să deschidă fereastra.
Cu gesturi ritualice, alegea un vinil şi potrivea dintr-un potenţiometru 
sunetul în boxele ca nişte sicrie negre, verticale. 
De afara venea miros de frunze uscate, picaturi de ploaie se topeau în aer 
fără să atingă pervazul. 
Ascultam Led Zeppelin şi cel mai mult ne plăceau intervenţiile basistului
erau mereu contra.

Iubitul meu din liceu fuma Carpaţi 
şi avea colţurile gurii mereu ridicate a zîmbet iar toamna
povestea sau îşi povestea despre vremuri în care
bunicul său trecea Dunărea la Măcin cu sania
pe gheaţa groasă.
Erau vremuri grele, spunea el, dar cîteva lucruri erau sigure:
prietenia, femeia ta şi gheaţa de pe Dunăre.
Azi, mai spunea, nici corzi Fender nu mai găseşti
decăt pe sub mână. 
Dunărea nu mai ştie să îngheţe, curge placidă şi înşelătoare
murdărită încă de la naştere, iar prietenii sunt în armată
culeg porumbul în Insula Mare,
acolo unde altădată pluteau egrete şi berze cu cioc de rubin.

Iubitul meu din liceu ascultă toamna Led Zeppelin
şi e singur.

autor, Camelia Radu