Written by admins Wednesday, 31 October 2012 10:29
1517 - Începutul Reformei în Germania. Martin Luther a lipit pe uşa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze împotriva indulgenţelor.
1888 - Britanicul John Boyd Dunlop (1840-1921) a inventat pneul utilizat la biciclete, triciclete şi automobile.
1918 - A fost constituit, la Budapesta, Consiliul Naţional Român Central. Peste câteva zile, consiliul s-a mutat la Arad, schimbându-şi numele în Marele Sfat al Naţiunii din Transilvania şi Ungaria.
1920 - A fost adoptată legea privind înfiinţarea şcolilor româneşti de studii superioare la Paris şi Roma.
1933 - Basoreliefurile celor patru preşedinti ai Statelor Unite de pe muntele Rushmore au fost finalizate.
1974 - România a ratificat Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, semnat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la 16 decembrie 1966. Ultimul Raport Naţional al României a fost depus la 7.01.1993.
Aniversări şi comemorări:
1632 - S-a născut pictorul olandez Jan van der Vermeer, unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XVII-lea ale cărui lucrări, reprezentând cel mai adesea scene de interior, se disting prin claritatea culorilor şi prin esenţializarea compoziţiei (m.15.12.1675).
1795 - S-a născut scriitorul romantic britanic John Keats (m.23.02.1821).
1833 - S-a născut compozitorul rus Alexandr Porfirievici Borodin (m. 27.02.1887).
1846 - S-a născut prozatorul italian Edmondo de Amicis („Cuore", „Romanul unui învăţător") (m.11.03.1908).
1887 - S-a născut Chiang Kai-Shek (Jiang Jieshi), om politic chinez, preşedinte al guvernului naţional din Nanjing (1928-1949). Ca şef al Gomindanului - Kuomintang (fotmaţiune politică naţionalistă, primul partid politic chinez, după model occidental, fondat în 1921), a contribuit la unificarea Chinei (m.05.04.1975).
1910 - S-a născut pictoriţa postimpresionista Coca Metianu, autoarea unor remarcabile peisaje, nuduri, portrete, despre care Theodor Pallady a declarat că este o „artistă", mai mult decât o simplă pictoriţă. Lucrările sale se află în muzee şi colecţii particulare din România, SUA, Germania, Israel, Japonia, Grecia, Franţa, Belgia, Canada.
1920 - S-a născut Helmut Newton, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti fotografi din lume (m.23.01.2004).
1922 - S-a născut printul Samdech Preah Norodom Sianuk, regele Cambodgiei în perioada 1941-1955, iar după 1993 - preşedinte.
1923 - S-a născut actriţa greacă Melina Mercouri („Legea", „Niciodată duminica").
1926 - S-a născut pictorul Dan Hatmanu (expoziţii internaţionale la: Moscova, Sevres, Barcelona).
1929 - S-a născut actorul american Bud Spencer.
1929 - S-a născut Victor Sandoval, poet mexican („Aire libre", „Hombre de soledad").
1934 - S-a născut artista lirică Elena Patrichi.
1934 - S-a născut Ray Smith, cântăreţ, chitarist şi pianist american.
1937 - S-a născut Tom Paxton, cântăreţ, chitarist şi compozitor folk american.
1944 - S-a născut Kinky Friedman, cântăreţ şi compozitor country american.
1945 - S-a născut prozatorul şi dramaturgul Mircea Ionescu, stabilit în SUA („Asasinul acordă interviuri", „Întâlniri care se uită greu").
1947 - S-a născut Russ Ballard, chitarist, vocalist, compozitor şi producător britanic (Argent).
1947 - S-a născut actriţă americana Deidre Hall, interpreta principală a serialului „Zile din viaţa noastră".
1950 - S-a născut Moon (John) Martin, vocalist, chitarist şi compozitor american (Southwind).
1952 - S-a născut Bernard Edwards, basist, compozitor şi producător american (Chic).
1953 - S-a născut Tony Brock, baterist britanic (Babys).
1953 - S-a născut Johnny Clegg, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Juluka, Johnny Clegg & Savuka).
1953 - A murit Petre Dulfu, autor de basme în versuri („Păcală", „Ion Săracu" ) (n. 10.03.1856).
1956 - S-a născut Tony Bowers, basist britanic (Simply Red).
1960 - A murit filosoful Mircea Florian, membru titular post-mortem al Academiei Române („Metafizica şi arta", „Cunoaştere şi existenţă", „Recesivitatea ca structură a lumii") (n. 01.04.1888).
1961 - S-a născut Larry Mullen, baterist britanic (U2).
1961 - S-a născut Bogdan Chireac, redactor şi editorialist de politică externă (Premiul „Pamfil Şeicaru" pentru jurnalism - 2000).
1963 - S-a născut Johnny Marr, chitarist şi compozitor britanic (The Smiths, Talking Head, Electronic).
1965 - S-a născut Annabella Lwin (Myant Mayant Aye), vocalistă britanică (Bow Wow Wow).
1966 - S-a născut King Ad-Rock (Adam Horovitz), vocalist şi compozitor american (Beastie Boys).
1968 - S-a născut Alistair McErlaine, chitarist şi compozitor britanic (Texas).
1968 - S-a născut raperul Vanilla Ice (Robert van Winkle) („Ice Ice Baby").
1972 - A murit pedagogul, memorialistul şi omul politic Onisifor Ghibu (n. 31.05.1883).
1994 - A murit Nicolae Georgescu-Roegen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA (n. 04.02.1906).
1996 - A murit celebrul regizor francez Marcel Carne („Copiii paradisului", „Noaptea amintirilor", „Asasinii ordinii") (n.18.08.1909).
2001 - A murit schioarea franceză Regine Cavagnoud, campioană mondială la Super-G.
2002 - A murit actorul italian Raf Vallone. În 1961 a primit Premiul Oscar pentru rolul interpretat în filmul „Vedere de pe pod", regizat de Sidney Lumet (n. 17.02.1916).
Calendar ortodox: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis
< Prev | Next > |
---|