Friday, June 20, 2025
   
Text Size

Bradul de Crăciun: Aproape 500 de ani de tradiţie în Europa

Rădăcini

brad4Nu se ştie exact unde s-a născut ideea împodobirii pomului de Crăciun, dar se bănuieşte că originea acestuia a apărut la popoarele germanice. Printre cele mai vechi relatări despre pomul de Crăciun, există un text din 1605, scris de un ţăran german aflat în vizită la Strasbourg, în care era descris un pom de crengile căruia atârnau ornamente meşterite cu migală din hârtie, fructe şi dulciuri.

 

Condiţia umană

O poezie pe zi

 

atunci când oamenii aruncă în oameni cu oameni

pietrele stau pe gânduri pietruind îngândurarea

pe cand tu, inuman

doar te arunci între ganduri

ca şi cum ai sta pe o piatră

şi piatra ar gandi în locul tau

iar locul ar fi nelocuit

 

e nelalocul ei condiţia de piatră

conditia de gând

de om

de loc

de lockness

 

fără condiţionări oamenii nu mai sunt pietre

sunt locuiţi de gânduri

locuitori ai umanitaţii

neîmpietriţi

 

doar beau o cafea pe marginea lacului

şi scriu poezii pe toate pietrele

învăţându-le să vorbească

 

 

 autor, Camelia Iuliana Radu

 

 

 

   

Postul, cel mai firesc aspect al vieţii

Viaţa ca o artă

 

lumanari-de-craciun svhhPerioada de post pe care creştinii o respectă înaintea Sărbătorilor de iarnă este acea trecere spre iarnă în care omul îşi face o curăţare, o purificare a organismului. Nu ţin post femeile însărcinate, cele care alăptează, cei aflaţi în tratament medical, în convalescenţă şi cei care au o afecţiune cronicizată ce necesită un tratament sau o dietă specială.

De asemenea, bătrânii foarte slăbiţi şi toţi aceia care din diverse motive primesc dezlegare de la preotul duhovnic. În rest, de la copiii de şapte ani, până la persoanele vârstei a treia, toţi credincioşii ţin postul. Doar ortodocşii mai au regulile originale ale postului, acelea în care produsele de origine animală sunt cu desăvârşire interzise, de la lactate până la produsele alimentare din carne.

Postul nu este doar abţinerea de la aceste alimente, el reprezintă o purificare a modului de a gândi, a sufletului şi apoi a fizicului, în sensul că relaţiile sexuale sunt şi ele neconforme cu ideea de post. Pentru a avea un post cu adevărat eficient este de preferat să ne curăţăm casa, apoi mintea. În această perioadă, ne străduim mai mult ca de obicei să nu gândim urât, ci pozitiv, să nu emitem către alţii gânduri şi cuvinte nocive, încercăm să creăm în suflet şi în jurul nostru linişte şi bucurie.

Începem prin a ne împăca şi a ne armoniza relaţiile cu cei din jur, pentru că dacă sufletul nu e plin de împăcare, nici faptele nu vor fi bune. Acestea toate trebuie făcute din suflet cu adevărat, pentru că altfel, făcute doar de formă, ele nu au nici o eficienţă. Şi încă ceva: postul nu se ţine cu acel aer spăşit, trist, de om care vrea să arate că el este mai smerit şi mai înţelept ca alţii. Postul se ţine cu fruntea sus, cu bucurie şi încredere, fiind tratat ca un aspect normal al vieţii nostre. Muncim normal la serviciu şi ne bucurăm de prieteni, familie şi natură. De hrana vie şi de toată bucuria renaşterii cu care primăvara ne învăluie.Trebuie să facem curăţenie în fiinţa noastră, pentru a putea primi, de fiecare dată, acest nou început şi pentru ca el să poată avea efect regenerator. Adevăratul credincios este acela care îşi tratează credinţa ca pe cel mai firesc aspect al vieţii.

autor, Camelia Radu

   

Expoziție lucrări de iarnă 12 decembrie 2012 – 01 februarie 2013

Arte vizuale

Centrul Cultural German Iaşi vă invită să vizitați expoziția cu lucrări de iarnă realizate de copii școlari și preșcolari de la Școala primară ”Hänsel und Gretel”, Liceul Teoretic Waldorf Iași și Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” Iași. Lucrările sunt expuse la sediul Centrului Cultural German Iași, str. Lascăr Catargi nr. 38.

Plakat-Wintermic1

   

Târgul de Crăciun Produs de Cluj – 14-24 decembrie 2012

Nu Rata!

imagesConsiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj au deschis pentru clujeni,  în perioada 14-24 decembrie 2012, cea de-a XIII-a ediţie a târgului organizat sub genericul “Produs de Cluj”.  Manifestările “Târg de Crăciun – Produs de Cluj” are loc  în parcarea Hipermarketului Cora, intrarea fiind liberă.

Peste 50 de expozanţi cu produse artizanale, icoane pe sticlă, produse din piele prelucrată, mici producători de brânzeturi/lactate, murături şi produse tradiţionale din carne sunt prezenti în cadrul târgului, între orele 12.00 şi 20.00, vizitatorii vor putea degusta şi achiziţiona miere de albine, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, pâine de casă sau palaneţe, halva, prăjituri, ciocolată de casă, precum şi legume specifice din Râşca, Turda sau Deuşu. De asemenea, nu vor lipsi nici preparatele tradiţionale la grătar şi vinul fiert. Astfel, târgul constituie un bun prilej pentru micii producători şi pentru operatorii economici din industria alimentară să-şi prezinte în faţa publicului clujean, în prag de sărbători, ofertele.

Pe întreaga perioadă a târgului vor urca pe scenă şi vor încânta publicul vizitator grupuri de colindători ai Liceului de Artă Cluj, ai Şcolilor Populare de Artă din Cluj-Napoca şi Gherla, precum şi Ansamblurile Folclorice Rapsodia Someşană, Bucium şi Clubul Vedetelor.

   

Page 101 of 277