Written by admins Sunday, 14 October 2012 15:14
În fiecare an, pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Paraschiva. Viaţa ei este un model pentru credincioşi, iar cuvioasa este considerată unul dintre cei mai mari sfinţi de la noi. Semnificaţia zilei este reflectată şi într-o mulţime de obiceiuri care se mai practică, încă, în satele româneşti.
Astăzi, 15 octombrie 2012, la împlinirea a 90 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, la Alba Iulia, sunt expuse toate simbolurile purtate de suverani în cadrul evenimentului din 1922.
Apar noi dovezi că anul acesta este cel al marilor descoperiri arheologice, iar vestigiile care ies la lumină rescriu istoria! Un monument funerar roman, vechi de aproape 2.000 de ani, care cântăreşte aproximativ două tone, a fost recuperat, miercuri, 3 octombrie, din albia râului Mureş, pe teritoriul localităţii hunedorene Mintia, de o echipă de cercetători a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Aceştia promit să îl restaureze în cel mai scurt timp, şi apoi îl vor expune, poate chiar la începutul lunii noiembrie.
La finalul săptămânii, trecute, o echipă de scafandri a descoperit o adevărată comoară în apele Lacului Bicaz, cunoscut drept cel mai mare lac de acumulare din România. În timpul unor antrenamente de scufundări, salvamontiştii din Neamţ au găsit, la o adâncime de 30 de metri, urmele unei civilizaţii care ar putea însemna mult pentru istoria locurilor. Zeci de pietre de mormânt, bucăţi de cruci şi fundaţiile unor clădiri cu însemne străvechi zac pe fundul apei, fără ca nimeni să le fi bănuit existenţa.







