Rădăcini

În fiecare an, pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Paraschiva. Viaţa ei este un model pentru credincioşi, iar cuvioasa este considerată unul dintre cei mai mari sfinţi de la noi. Semnificaţia zilei este reflectată şi într-o mulţime de obiceiuri care se mai practică, încă, în satele româneşti.

Sfânta s-a născut în 1025, în sudul Dunării, la Epivanta, fiind educată de bunică şi mamă, care au îndreptat-o spre calea bisericii. La 12 ani, copila îşi împarte hainele şi hrana săracilor, iar tatăl o pedepseşte să doarmă cu robii. Ea îşi continuă, însă, operele de întrajutorare a celor aflaţi în suferinţă, studiind, în acelaşi timp, filozofia şi vieţile sfintilor. Când a împlinit 18 ani, tatăl hotărăşte căsătoria ei cu un tânăr bogat, dar refuzul fetei este categoric. După moartea tatălui, mama, Sofia, împarte averea robilor, iar fiica intră în Mânăstirea Maicii Domnului din Heraclia Pontului. După cinci ani, ea întreprinde un adevărat pelerinaj la Ierusalim, Betleem, Golgota şi în pustiul Iordanului. Duce o viaţă severă, postind, rugându-se şi dormind pe rogojină. Faptul că vinerea, ziua răstignirii Mântuitorului, o petrecea în post negru, i-a adus şi numele de „Sfânta Vineri".
Sfânta se stinge din viaţă la 14 octombrie 1050, pe o corabie care o ducea spre Epivanta, unde se întorcea la îndemnul unui înger. Trupul ei este părăsit de marinari la marginea mării şi găsit de un sihastru. Depus în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, trupul este adus apoi la Târnova, fiind insistent cerut de Ioan Asan al II-lea. După ce oraşul este distrus de Baiazid Hilderin, în 1393, moaştele sunt cumpărate de Mircea cel Batrân (1386-1418) şi aduse în Ţara Românească. Dezastrul de la Nicopole, din 1396, aduce şi pierderea moaştelor care sunt dăruite de sultan Anghelinei, kneaghina Serbiei. Suleiman al II-lea, noul sultan, distruge însă Belgradul în 1521 şi Sfânta este dusă la Istanbul. Domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653), împreună cu mitropolitul Varlaam (1639-1653) adresează sultanului Murad al IV-lea rugămintea de a cumpăra Sfintele Moaşte.
Cu sprijinul patriarhului Partenie din Constantinopol şi contra unei sume de 300 de pungi cu aur, rugămintea lor este acceptată şi Sfânta este adusă, în 1641, în Moldova şi depusă la biserica Trei Ierarhi, ctitoria voievodului. În 1888, se petrece o adevărată minune. Biserica fiind în renovare, Sfânta este depusă într-un paraclis, care, în noaptea de 26 decembrie, ia foc. Cu tot incendiul devastator, trupul rămâne neatins, deşi racla de argint se topise şi capacul se carbonizase. După construirea Catedralei Mitropolitane, moaştele sunt depuse aici, fiind duse în Basarabia în timpul Primului Război Mondial şi readuse la Iaşi, în 1922. În timpul celei de A Doua conflagraţii, sunt adăpostite la Bucureşti, din 1942, la mânăstirea Ciorogârla şi apoi la Pasărea. Din 1945, ele revin la Iaşi, ziua de 14 octombrie aducând în străvechea cetate creştinii din toate colţurile lumii.
Obiceiuri de Sf. Paraschiva:
În această zi, la sate se spune că se face îngroparea verii. La biserică este aşezată o masă lungă, plină de bucate, la care ajută toţi gospodarii. În unele zone, i se spune „Vinerea Mare", indiferent în ce zi a săptămânii cade sărbătoarea, pentru că se spune că sfânta a fost chinuită de păgâni într-o zi de vineri. În această zi, nu se mănâncă nuci sau alte poame care au cruce. Superstiţiile mai spun că, dacă toamna nu plouă până la Sfânta Paraschiva, iarna va veni mai repede şi cum va fi ziua de Sf. Paraschiva, aşa va fi vremea până la Sf. Dumitru (26 octombrie).
În alte zone ale ţării, ciobanii caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau îngrămădite, iarna va fi grea, dacă stau împrăştiate, iarna va fi una uşoară. În această zi nu se lucrează, pentru că este primejdie de boli, nu se coase pentru că este pericol de trăznet, de grindină, de boli de ochi sau de cap, iar cine coase ori toarce se va umple de negi pe mâini. Tot în această zi se dă liber la berbeci, ca mierii să fie născuţi cu două săptămâni înainte de Paşti. Din această zi până la Sf. Dumitru se spune că nu este bine să se semene, fiind primejdie de moarte pentru semănător.