Written by Iuliana Radu Monday, 24 December 2012 18:31
Ajunul este sărbătoarea de sfârșit de an patronata, de Moș (Moș Ajun), stăpânul timpului, ipostazierea anului ce pleacă, dar și deținătorul puterii anului ce vine. Sub influența creștinismului a decăzut ca importanță o datå cu apariția lui Moș Crăciun, care, de altfel, este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Moș Ajun dispune de bogații specifice mediului agricol, cu care îi dăruiește atât pe copii, acum cu funcția de colindători, cât și pe cei mari, prin intermediul practicilor simbolice ale Semănatului.
În unele locuri în această zi (uneori chiar în ziua de Crăciun) sunt tăiați porcii, și nu în timpul postului, ca nu cumva sa se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, și astfel să se spurce cu de frupt și cei din casa. La tăiere nu trebuie să stea în preajmă nimeni din cei care sunt miloși din fire, căci se crede ca porcul moare cu greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi buna. Când se înjunghie porcul, cel ce-l taie, precum și cei din jurul lui își fac cruce cu sânge, ca să fie sănătoșiri și roșii peste an. Ca să nu se stingă sămânța porcilor, gospodina smulge parul de coama porcului, care, după ce este înmuiat în sânge, se păstrează (Pamfile, 1997, p. 388).
Obiceiuri: La toate ajunurile sărbătoririlor de iarnă se pun pe masa douå pâini, sare, pește, grâu și un pahar cu apă, și se crede că noaptea vin familianții morți și mănâncă din acele bucate (Gorovei, 1995, p. 225).
La ajunul Crăciunul nu se pune rachiul pe masa, nici se bea, fiind el inventat de diavolul, carele apoi își bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înaintea tuturor bucatelor (Gorovei, 1995, p. 79).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: În ziua de ajunul Crăciunului, până a nu răsări soarele, să pui mâna pe coasă, secure, furcă, topor, ca să-ți fie drag să muncești cu ele peste vara (Gorovei, 1995, p. 123).
Ca să ai noroc, să nu mănânci în ajunul Crăciunului (Gorovei, 1995, p. 168).
În ziua de Ajun, când ieși afara întâi de dimineață, la înapoiere este obiceiul să iei câteva surcele în mâna și, când intri înauntru, să zici, împrăștiind una câte una surcelele prin casă:
Bună dimineața lu Ajun,
Că-i mai bună a lu Crăciun!
Pui, vaci, oi, purcei... ș.a.
Sănătate, bogătate,
Că-i mai bună decât toate!
Așa zici și când te duci într-altă casă. Surcelele acelea se numesc pui („Ion Creangå“, an I, nr. 5, 1908, p. 149).
Primul care se trezea din somn ieșea în curte, rupea o ramură dintr-un pom și începea să vrăjească la gura sobei (să scormonească jarul din sobă), ori de unul singur, ori cu întreaga familie (Chicet-6, p. 31).
În ziua de Ajun să începi tot lucrul ce ai, ca să-ți meargă cu spor peste an (Niculiță-Voronca, I, p. 51).
Când dai ceva din casă în ziua de Ajun, nu-i bine (Gorovei, 1995, p. 6).
Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine și să nu le scape pe vremea roitului (Gorovei, 1995, p. 6).
Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să rodească peste an. Bobul se mănâncă pentru saț, căci după bob omului îndată îi vine sete și se simte sătul. Perjele sunt bune, căci îndulcesc pe om și-l potolesc la sfezi și la mânii. Sarmalele să le lași mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăușe; cât fierb în oală, tot una clocotesc și huiesc; și altul nime nu ocărește decât neamul. Străinii sunt ca pâinea și ca zahărul, sunt dulci, nu te batjocoresc. Dar mai întâi să guști din pește, ca să n-ai friguri peste an (Niculiță-Voronca, I, 50).
Apåråtor de rele și durere:
În ajunul Crăciunului e bine să mănânci pește, dacă vrei să nu te scuture frigurile peste an (Candrea, 1999, p. 249).
În ziua de ajunul Crăciunului se mătura casa, ca să nu fie juvini tot anul (Gorovei, 1995, p. 138).
În ajunurile Crăciunului și Bobotezei dis-de-dimineață, femeile strâng cenușa din vatră,
până a nu mânca nimic, și gunoiul de prin casă, și primăvara, când fac straturile, presură cenușă amestecată cu gunoi, zicând: „Cum n-am mâncat eu diminețile ajunurilor, așa så nu mănânce nici o lighioaie roadele“ („Șezåtoarea“, an III, 1894, p. 49).
Magie:
Aluatul frământat în noaptea Crăciunului e bun de deochi pentru vite (Gorovei, 1995, p. 7).
În această zi postesc mai ales pietrarii, care leagå piatra. Seara își pun pe masa din toate bucatele de pe țarină. Masa lor e țarină atunci. Înainte de a se pune la masa, se pun în genunchi și cheamă să vină piatra, că, de nu va veni atunci când o cheamă ei, la vară n-are dreptul să vină ea. Zic astfel de trei ori și înnoadă noduri pe ațå de cânepă uitată pe ogor. Astfel s-a legat piatra. Aceste noduri sunt bune peste varå pentru vråjit piatra pe ogoare (Niculiță-Voronca, II, p. 155).
Despre vreme:
Când sunt scoase măruntaiele porcului tăiat, se pot face previziuni meteorologice. Dacă partea subțire a splinei este îndreptată spre miazăzi, înseamnă că iarna vine de la miazănoapte. Dacă splina este umflată către coadă, înseamnă că sfârșitul iernii va fi greu. Dacă splina este lungă și subțire, iarna va fi lungă, dar gerurile nu vor fi aspre (Pamfile, 1997, p. 388).
articol realizat de MARIAN DRAGOMIR
Written by admins Sunday, 23 December 2012 18:35
De-a lungul şi de-a latul pământului nostru românesc, alături de tradiţii şi obiceiuri moştenite din străbuni, circulă o mândreţe de superstiţii în preajma Crăciunului, cel ce ne dăruieşte lumină şi mirifice clipe de bucurie. Credem sau nu în ele, le respectăm sau le tratăm cu nepăsare, le încălcăm sau ne ghidăm gesturile în funcţie de ele, superstiţiile din vechime aduc un strop de magie în prag de sărbătoare.
Written by admins Sunday, 23 December 2012 18:26
Ştiaţi că primii cârnaţi au fost preparaţi în zorii omenirii? În anul 589 î.Hr., a fost consemnată metoda de obţinere a cârnaţilor în China. Demn de ştiut, era vorba de un produs din carne de capra şi de miel. Homer, poetul grec, a menţionat, în unele dintre operele sale- Odiseea şi, respectiv, Epicharmus, ceea ce azi numim noi cârnat. Evident că, prin anii 550-460 î.Hr, cârnaţii erau deja savuraţi de romani şi greci.
Written by admins Sunday, 23 December 2012 18:21
Rostul colindelor este de a-L aduce pe însuşi Dumnezeu în sufletele noastre: „Bucuria bună-i Doamne/ Când aştept pe Domn din cer/ Să pogoare pe pământ". Colindele au la bază teme precreştine, ele sânt încărcate de simbolistica vechii religii solare, dar, peste care, s-a aşternut, cu vremea, haina curată a creştinismului. Colindatul, acest frumos obicei de Crăciun, a fost pe vremuri interzis.
Written by admins Sunday, 23 December 2012 18:05
Ştiaţi că şi omul de zăpadă are, ca oricine se respectă, o istorie a lui? Se pare că, la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost ridicat primul om de zăpadă despre care s-a scris vreodată. Asta nu înseamnă că până atunci nimeni nu mai făcuse aşa ceva. Oamenii de zăpadă sunt asociaţi sărbătorilor iernii, cu toate că nu sunt prezenţi în istoria vreunei ţări. Spre deosebire de sărbători, ei pot apărea ori de câte ori ograda sau parcul se umple de nămeţi.
Page 14 of 32
