Rădăcini

Una din cele mai frumoase tradiţii asiatice este, în cele două foste mari imperii, Japonia şi China, ceremonia ceaiului. Un ritual străvechi păstrat nealterat.

Dacă despre China ştim că este patria ceremoniei ceaiului, putem spune cu siguranţă că Japonia a preluat-o şi a perfecţionat-o, conferindu-i rafinamentul şi statutul unei adevărate arte.
Cu secole în urmă, preoţii budişti au dezvoltat o ceremonie bazată pe credinţa că ceaiul era legat spiritual de idealurile paşnice promovate de budism. Peste timp, ceremonia japoneză a ceaiului, cunoscută ca Chanoyu sau „apa fiartă pentru ceai", a devenit un act mult mai elaborat şi s-a înstăpânit ca un reper al culturii japoneze. Obiectivul este acela de a purifica simţurile şi de a cultiva armonia şi unitatea între mediul înconjurător, oameni, ustensile, ceai, şi toate celelalte elemente implicate în ceremonie. Ca multe alte arte din Japonia antică, ceremonia este privită ca mijloc de iluminare; cu alte cuvinte, este partea centrală a Chado, sau „Calea Ceaiului". Este originară din China, dar acolo obiceiul aproape s-a stins; însă combinat cu elemente Zen, rămâne o parte fascinantă a culturii japoneze.

Chanoyu este denumirea veche pentru ceremonia ceaiului în Japonia, un ritual tradiţional ce sintetizează aspectele cele mai importante ale culturii japoneze. Această arta este mai mult decât o ceremonie a ceaiului, este o cale spre autocunoaştere.

Esenţa ceremonialului este de natură spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Principiile fundamentale după care se desfăşoară ceremonia sunt: armonie, respect, puritate, linişte. Pe parcursul celor 4 ore, invitaţii sunt serviţi cu ceai verde sub formă de pudră, completat de o masă tradiţională „chakaiseki".

Ceremonia are mai multe etape:

1.Pregătirea spaţiului. Ceremonia are loc în clădiri special alese, înconjurate de grădini superbe, aranjate cu un simţ estetic deosebit. Atmosfera din casa ceaiului poate fi recreată folosind următoarele accesorii: ceşti (preferabil fără toartă), şerveţele de mătase, evantaie, flori, rogojini şi o măturică de bambus. Elementele de decor sunt aranjate în stil ceremonios, astfel încât să reflecte valorile ceaiului. Toţi invitaţii folosesc aceeaşi ceaşcă, în faţa careia fac o plecăciune, o rotesc cu gesturi precise şi beau ceaiul cu înghiţituri mici şi rare. Tradiţia cere ca invitaţii să complimenteze gazda, să admire decorul, instrumentele şi măiestria preparării.

2.Prepararea ceaiului. Ceainicul se umple cu apă fiartă (fără ca frunzele de ceai să se afle înăuntru). Apa se toarnă în ceşti, având grijă ca una din ele să rămână mereu goală. Se adaugă ceaiul în ceainic. Se răceşte apa din ceşti, turnând-o dintr-o ceaşcă în alta, până ce temperatura scade cu 10-15 grade si ajunge la 75-80 de grade.

Ceremonia ceaiului reprezintă nu doar o ocazie pentru oameni de a se întâlni şi conversa, ci un mod rafinat de relaxare. Exprimă mai degrabă o filosofie de viaţă. Persoanele care iau parte la ceremonie trebuie să găsească în fiecare minut petrecut o oază de pace sufletească.

Gongfu (China)
Ceremonia japoneză a ceaiului reprezintă un ritual metafizic/religios centrat pe ceai. Nu există nimic comparabil cu China modernă.
Chinezii au, totuşi, o metodă specială de preparare a ceaiului. Este numită metoda Gongfu - „îndemanare şi grijă" sau „să faci lucrurile bine". Este în acelaşi timp rădăcina termenului folosit pentru ceaiurile chinezeşti negre, „Congou".
Metoda Gongfu este utilizată în special pentru ceaiurile verzi şi maronii. Cele mai bune rezultate sunt obţinute cu ceai maroniu. În metoda tipică utilizează un ceainic mic, în stilul Yixing, ceşti mici de mărimea unui degetar, pensete de bambus, o scafă de bambus si o tavă cu canale de scurgere. Totul în Gongfu este mic şi delicat, relevând nobleţea ceaiului..

Ceainicele Yixing originale sunt făcute din argilă nisipoasă descoperită aproape de oraşul Yixing din provincia Jiangsu.
Mai întâi turnaţi apa fierbinte din ulcior peste ceşti şi ceainic. Se umplu două treimi din ceainic cu frunze şi apoi se trezesc la viaţă turnând apa fiebinte peste ele. Imediat se scurge apa ca să se păstreze aroma frunzelor. Se reumple ceainicul cu apă şi se înlocuieşte capacul. Se toarnă apă fiartă peste capacul ceainicului şi se lasă ceaiul să se « odihnească » cateva minute. (Cineva spunea „cât respiri de patru-cinci ori") Această infuzie are cea mai puternică aromă.
Atât în ritualul japonez, cât şi în cel chinezesc, la servirea propriu-zisă a ceştilor cu ceai, acestea se orientează cu ornamentul (desenul) principal către oaspete, întru cinstirea acestuia.