Written by admins Monday, 19 November 2012 12:48
Banca Naţională a României pune în circulaţie, începând de luni, 19 noiembrie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade, după cum se precizează într-un comunicat al BNR.
Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte, în perioada 16- 26 noiembrie micro-expoziţia „Tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale", din cadrul proiectului „Exponatul lunii".
Bijuterii din aur, lucrate cu o măiestrie incredibilă, au fost dezgropate în cursul săpăturilor arheologice într-un mormânt tracic din nordul Bulgariei - cel mai mare dintr-un complex de 150 de morminte, aparţinând tribului trac al geţilor.
Zidită pe Dealul Cetăţii, la 496 m altitudine, cetatea era un punct strategic li de apaărare. Azi, ruinele Cetăţii Şiriei domină întreaga regiune, impresionând prin frumuseţea lor. 







