Viaţa ca o artă

In anii 60 Thomas Holmes şi Richard Rahe, psihiatri, au realizat pe baza unor cercetări extinse pe 5000 de pacienti, o scală a intensităţii stresului determinat de evenimente de viaţă. Ei au constatat o incidentă semnificativă între evenimentele de viaţă şi probleme de sănătate, respectiv îmbolnaviri declanşate ulterior. Incidenţa este semnificativă , ceea ce îndreptăţeşte corelarea dintre evenimentele stresante şi îmbolnăviri. In anii 70 cei doi psihiatri au făcut o nouă cercetare pe un număr de 2500 de marinari carora li s-a cerut să completeze un chestionar despre evenimentele stresante din ultimele 6 luni. Prezentarea la cabinetul medical a respectivilor marinari pentru cazuri de îmbolnavire, în urmatoarele 6 luni, a fost monitorizată. Astfel, s-a constatat o incidenţa semnificativă, din nou, între evenimentele stresante anterioare şi îmbolnavirile ulterioare. Astfel s-a confirmat predictibilitatea îmbolnavirilor, cel puţin într-o anumită măsură, pe baza gradului de stress anterior îmbonavirii.

Astfel, putem lua în considerare stresul ca un factor predispozant, declanşator sau susţinător al unor îmbolnaviri. Este posibil ca stresul să diminueze imunitatea şi să aibă şi alte efecte , de altfel cunoscute ( pusee de hipertensiune sau hipotensiune, tulburări de rtim cardiac, variaţii ale glicemiei) şi efecte cumulative pe termen mai lung.

Printre cele mai stresante evenimente de viaţă sunt, conform Scalei lui Holmes şi Rahe: decesul partenerului de viaţă, divorţul, închisoarea, îmbolnaviri sau accidentări, pierderea locului de muncă, îmbolnăvirea unei persoane apropiate, schimbarea statutului material, pensionarea, etc.

O treime din viata dormim. O altă treime lucrăm. Cealaltă treime o consumam pe deplasări, cumpărături, administrarea gospodăriei, timp liber şi recreere. Judecănd după aceste proporţii, nu prea ne lăsăm timp de refacere, timp pentru a ne simţi bine în pielea noastră, cum se spune. In aceste condiţii, orice eveniment major POTENTIAL STRESANT ne prinde de obicei nepregătiţi. In plus, nu suntem cu adevărat pregătiţi, în sens de educaţie şi informare pentru schimbare. Acesta este încă un motiv pentru care schimbările din viaţă, stresante prin ele însele devin şi mai dificil de depăşit. Pentru că nu ştim cum să le facem faţă.

Cănd apare evenimentul dificil, prima reacţie a noastră depinde în primul rănd de natura evenimentului şi de cum suntem noi formaţi. Societatea moderna crează generaţii întregi de „rezolvitori de probleme”, oameni care găndesc că totul trebuie să fie ţinut sub control şi mai ales că totul poate fi ţinut sub control. Ne putem recunoaşte? Acest mod de găndire

şi acţiune, în loc să ne ajute, dimpotrivă, ne face şi mai vulnerabili în faţa neprevăzutului. Si, ei bine, cănd se produce un eveniment în afara controlului nostru putem fi atăt de surprinşi încăt să ne şocheze. Reacţia ulterioară poate fi de mobilizare energică în „lupta” sau „o cadere totală”. Oricare din cele două reacţii este extremă şi între ele există o mulţime de nuanţe.

Iată o lista de caţiva paşi şi căteva „acţiuni” ce ne pot ajuta realmente să depăsim într-un mod mai sănătos evenimentele traumatice din viaţă. Nu mă refer aici la acţiunile practice de depăşire a evenimentului ( ex. chemarea ambulanţei, internarea, apelarea la diverşi specialişti, etc.), ci la depăşirea efectelor psiho-emoţionale ale traumei produse de acel eveniment:

1)      Luarea la cunoştintă despre eveniment ( desigur, dacă nu suntem noi înşine încapacitaţi fizic sau neurologic ), în cel mai amplu şi detaliat mod posibil, desigur în limita timpului disponibil şi a urgenţei.  Ar fi de dorit o informare temeinică. Acceptarea evenimentului şi depăşirea negării evenimentului în sine este un moment important şi poate dura de la minute pănă la zile. O negare a evenimentului peste căteva zile necesită ajutor de specialitate ( psiholog, consilier).

2)      Să permitem emoţiilor din sufletul nostru să se manifeste. Emoţii precum tristeţea, frica, îngrijorarea, furia ( in limite sigure) ar trebui să fie lăsate să se manifeste un timp. In aceste momente a plănge pe umerii cuiva poate fi foarte folositor.

3)      Să împărtăşim apoi preocuparea noastră, îngrijorarea, către cineva apropiat în care ne încredem şi cu care putem căuta împreuna soluţii pentru depăşirea momentului. Cereţi ajutor persoanelor de încredere şi necritice.

4)      Evităţi singurătatea. Ieşiţi din izolare, mergeţi în oraş, în vizită la prieteni, socializaţi. Astfel, împreuna cu cei dragi vă va fi mai uşor să depăşiţi necazul.

5)      Ajutaţi pe cineva care are nevoie. In fiecare zi ajutaţi pe cineva , chiar şi numai cu un lucru minor. Puteţi dărui o floare sau să deschideţi măcar o uşă pentru cineva. E minunat de vindecător să vezi cum poţi aduce un pic de bucurie în viaţa altcuiva. Aceasta constatare face propriile suferinţe mai uşor de depăşit.

6)      Găsiţi aspecte pozitive în viaţă pentru care merită să mergeţi mai departe. Cu siguranţă că sunt! Pentru mai multa eficienta cereti ajutorul unei persoane apropiate pentru a le identifica!

7)      In cazul în care manifestările deranjante sunt persistente sau chiar se amplifică, apelaţi căt mai repede posibil la un psiholog sau un consilier. Un profesionist este în măsură să vă ajute să depăşiţi aceste probleme. Manifestările alarmante pot fi: insomnie persistentă, migrene rebele, coşmaruri, fobii, anxietate, etc.

8)     Luati-va un animal de companie si aveti grija de acesta cu tot devotamentul. Va va rasplati cu iubire neconditionata!

Putem să ne găndim, măcar pentru o clipă, că modul în care facem faţă unor trăiri intense după evenimente traumatizante, poate fi rezultatul unei decizii?? Cum ar fi să admitem, pentru început, măcar pentru o clipă, această posibilitate? Si fiind o decizie, e în puterea noastră să decidem în ce constă, nu-i asa?

Psiholog Ludovic Sandulescu