Written by admins Thursday, 09 August 2012 14:33
Cea mai veche aşezare neolitică din ţară a fost descoperită în cursul acestei săptămâni, de o echipă de arheologi, pe tronsonul IV al autostrăzii Sibiu-Orăştie, în zona localităţii sibiene Cristian. Directorul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, a dezvăluit că indicii arată clar întemeierea aşezării de către primul val de agricultori care au migrat din Orientul Apropiat.
Lucrările de cercetare arheologică de pe tronsonul IV al autostrăzii Sibiu-Orăştie s-au derulat sub egida Muzeului Naţional Brukenthal. Sabin Luca, directorul instituţiei a făcut publice, ieri, mai multe informaţii despre recenta descoperire într-unul dintre cele nouă situri de pe traseul viitoarei autostrăzi. Astfel, la patru metri de la suprafaţa solului, o adâncime neaşteptată pentru arheologi, a fost descoperită cea mai veche aşezare neolitică din România, ceea ce reprezintă, în opinia specialiştilor, o adevărată provocare pentru mult timp de acum încolo.
Written by admins Thursday, 09 August 2012 14:29
„Lancrăm - în germană Langedorf, în dialectul săsesc Lankederf - adică Satul Lung, în maghiară Lamkerek. Este o localitate în judeţul Alba, Transilvania, România. Atestare documentară: 1309, populaţie 1468 locuitori”.
Atât şi încă vreo câteva cuvinte presărate sec despre mormântul lui Lucian Blaga şi, respectiv, despre monumentul eroilor satului. Atât consemnează wikipedia despre leagănul poetului şi filosofului ce şi-a încununat creaţia într-o „corolă de minuni”, nestrivind-o… atât despre leagănul ardelean al poeziei, înnodat în „lamură de stea” spre a ne lumina.
În timp ce praful cu miros de uitare şi păcat se aşterne.
„Sat al meu ce porţi în nume/ sunetele lacrimei/la chemări adânci de mume/ în cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ şi potecă patimei./Spre tine cine m-a-ndrumat/din străfund de veac,/în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat/ sat de lacrimi fără leac”…
Aşa, tăcut şi pur, a rămas încremenit satul. Dincolo de timp şi spaţiu, uitat, ignorat. O lacrimă pe-un umăr de Ardeal: „sat de lacrimi fără leac”!
Written by admins Thursday, 09 August 2012 14:06
Încă o dovadă că londonezii au sânge albastru şi ţin la etichetă, trimisă de un ziarist român din Marea Britanie: „În toaleta publică din Walthamstow Bus Station (Walthamstow fiind un cartier londonez), cântă, zilnic, muzică clasică. Astăzi, era «Oda Bucuriei»”. Aşa iau lecţii ei şi… se relaxează…
Written by admins Thursday, 09 August 2012 13:25
Turneul Naţional România Underground începe, la Slănic Prahova, în acest weekend. Dacă prima ediţie a turneului s-a desfăşurat, anul trecut, în Palatele României, de data aceasta, muzica va coborî în adâncurile salinelor din toată ţara.
Evenimentul cultural-turistic inedit se va desfăşura, în perioada 12 - 19 august 2012, în toate salinele din ţară, prin momente muzicale susţinute de IconArts Trio. Spectacolele vor avea loc la miezul zilei, în cinci saline: pe 12 august la Mina Unirea, Salina Slănic Prahova, care nu o dată a găzduit tabere de artă plastică, pe data de 13 august la salina din Târgu Ocna, 15 august - Cacica, 17 august - Praid şi 19 august - Ocnele Mari de la Râmnicu Vâlcea.
Written by admins Thursday, 09 August 2012 12:24
Pe 17 august 2012, la Arenele Romane, în Parcul Carol din Bucureşti, cu începere de la ora 19.00, va avea loc marele concert al Verii intitulat: „Rock in Parc. Spectacolul va aduce pe scenă trupe rock într-un maraton de patru ore de muzică bună.
Vor fi prezenţi Viţa de Vie, Coma, Steelborn, X-plod, Manfellow, etc. Toţii artiştii şi formaţiile care vor urca pe scenă vor interpreta muzică pop rock din repertoriul propriu sau internaţional, pentru toate gusturile şi vârstele. Acest model de spectacole este foarte uzual în toate marile capitale ale lumii. În marile parcuri din Londra, New York, Paris au loc, anual, astfel de show-uri care atrag un public numeros. Spectacolul din acest an este primul dintr-o serie de evenimente culturale similare care urmează a fi organizate de acum încolo, în gfiecare an. Intrarea publicului este liberă.
More Articles...
- IN MEMORIAM Whitney Houston
- EVENIMENTELE ZILEI/ 9 august
- Parcul Rozelor din Timişoara - scenă pentru arta lirică
- Luchian, Tonitza, Andreescu la Casa Albastră din Sibiu
- Tabăra Internaţională de Creaţie „Ruxandra Ionescu” 2012, la final
- Vă mai amintiţi de filatelie?
- BOOKLAND / Cărţi pentru toate gusturile în Piaţa Sfatului din Braşov
- Metallica, un nou album!
Page 242 of 277