Wednesday, June 18, 2025
   
Text Size

Vă mai amintiţi de filatelie?

Nu Rata!

rase-de-cini-pe-mrcile-potale-romnetiRomfilatelia abordează una dintre cele mai apreciate tematici filatelice, dedicate animalelor şi introduce în circulație emisiunea tematică de mărci poștale „Rase de câini”, alcătuită din patru mărci poștale, un plic „prima zi”, patru cărți maxime și un carton filatelic.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este ilustrată Rasa Teckel cu păr scurt, celebră pentru calitățile sale de vânătoare încă din Evul Mediu. Teckel-ul cu păr scurt este un câine perseverent, cu multă energie și afectuos, fiind adesea considerat o companie deosebită pentru copii.

Timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei ilustrează Rasa Golden Retriever , foarte populară în ultimii ani datorită calităților sale deosebite de câine de companie și de vânătoare. Câinele din această rasă este plin de viață și foarte inteligent, dar mai ales faimos pentru calitățile sale de înotător excelent.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei este ilustrată Rasa Ciobănescul Românesc Mioritic, una dintre cele două rase de câini românești omologată și recunoscută la nivel internațional. Această rasă a evoluat în mod natural, fara intervenția omului, până în anul 1985 când s-a stabilit primul standard chinologic al rasei. Ciobănescul Românesc Mioritic este cunoscut ca fiind singurul câine care se poate lupta cu ursul brun carpatin, având șanse reale de supraviețuire datorită firelor moarte caracteristice blănii acestora, ce reprezintă un adevărat scut în lupta cu animalele sălbatice. În prezent, există peste 4.500 de ciobănești românești mioritici.

 

BOOKLAND / Cărţi pentru toate gusturile în Piaţa Sfatului din Braşov

Literatură

booklandIubitorii cărţilor sunt invitaţi la un mega-eveniment în Piaţa Sfatului din Braşov. Târgul de carte Bookland, ediţia a II-a, a ajuns la Braşov. Organizatorii evenimentului va aşteaptă până duminică, 12 august, cu peste 9000 de titluri, de la 75 de edituri participante. „Îi aşteptăm pe toţi vizitatorii să devină booklanderi, să treacă pragul târgului. În cadrul târgului vom oferi de asemenea filme, muzică, jocuri şi volume pentru toate gusturile, începând de la beletristică cu clasici contemporani, hărţi, ghiduri, cărţi pentru copii şi tineri etc”, ne asigură iniţiatorii manifestării.

   

Metallica, un nou album!

Muzică

metallicaMetallica va înregistra un nou album în luna septembrie. Anunţul a fost făcut de către Lars Ulrich, citat de BBC.

„Ne vom concentra practic doar pe muzică nouă şi vom încerca să scoatem un nou disc Metallica”, a comentat toboşarul celebrei trupe.

Ulrich a anunţat că membrii formaţiei aşteaptă optimişti şi nerăbdători să înceapă înregistrările pentru noul album şi au deja, pentru început, nişte „riff-uri excelente”, create de James Hetfield. „De fiecare dată când Hetfield ia o chitară ies nişte riff-uri excelente”, a spus Ulrich. „Mă asigur că sunt înregistrate şi fac tot ce pot să mă ţin după el cu tobele”, a precizat Ulrich.

   

Barrique Art: expoziţia butoaielor de artă la Budapesta

Arte vizuale

butoi1Institutul Cultural Român din Budapesta, în parteneriat cu Muzeul Comerţului şi al Industriei Turistice şi Enoteca de Savoya prin Fundaţia Herczeg din Timişoara deschide, la Budapesta, expoziţia itinerantă Barrique Art: De Gustibus, în perioada 7 - 8 august 2012. Vedeţi ce pot deveni butoaiele de vin într-o dimensiune artistică.

Evenimentul oferă, aşa cum ne asigură organizatorii, o dublă surpriză publicului: 14 dintre fabuloasele butoaie sunt transformate de artiştii români în obiecte de artă, dar invitaţii au ocazia şi să (de)guste vinuri din zona Banatului, de la Petrovaselo.

Astăzi, începând cu ora 18.00, expoziţia cu alte opt butoaie-obiect şi numeroase lucrări de artă va fi vernisată la sediul Muzeului Comerţului şi al Industriei Turisticedin Budapesta, evenimentul fiind asociat cu degustare de vinuri, de această dată ungureşti.

Barrique Art: De Gustibus este inclus în programul ICR Budapesta pe anul 2012 - Spiritul unui Oraş. Timişoara şi cuprinde 22 instalaţii de butoaie, folosite cândva pentru stocarea vinurilor şi refolosite astăzi de artişti care acum le conferă un rol artistic într-o nouă viaţă.

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 8 august

Nu Rata!

AlexandruCandianoPopescuSfârşitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la (10 februarie). A fost condamnat cultul icoanelor şi s-a hotărât distrugerea acestora (mişcarea iconoclastă).

1570 - Sfârşitul celui de-al III-lea război civil din Franţa, prin Pacea de la Saint Germain. A fost acordată libertatea cultului protestant.

1826 - Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăşte ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iaşi, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

1870 - A avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano Popescu, cunoscută drept Republica de la Ploieşti.

1871 - Se încheie, la Bucureşti, Convenţia telegrafică romano - austro – ungară (abrogând - o pe cea din 1865).

1889 - Prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înfiinţat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Şcoală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare.

1900 - Prima ediţie a „Cupei Davis”

1940 - A fost declanşată ofensiva aeriană germană asupra Angliei.

1941 - Întâlnirea Roosevelt - Churchill din Insulele Newfoundland. A fost adoptată „Charta Atlanticului”.

1945 - URSS a declarat război Japoniei. Armata Roşie a ocupat Manciuria, Coreea de Nord și Sahalinul.

1945 - La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război nazişti în cadrul unui Tribunal militar internaţional. La 2 noiembrie 1945, tribunalul şi-a început lucrările la Nürnberg

   

Page 244 of 277