O poezie pe zi

turlă tu urlă

în timp ce zmeul trimite pe
făt-frumos pe orbită

totul începe cu un basm
totul se sfârşeşte cu o plecăciune

astăzi ar putea fi ziua în care
învăț să sculptez argint
cu toate durerile
ezitările
oboseala
voi rezista (ne)încrederii
o să ies pe stradă printre dune

o să fiu în competiție cu nisipul
cu durerile
cu transpirața
în costumul de sacâz
care umple palmele gândurilor

/desigur /
la voi se va vedea doar grația
și lupta cu focul

autor, Marian Dragomir

Viaţa ca o artă

Dacă am închide ochii şi ne-am pune o întrebare, aşteptând ca mintea, amintirile şi sufletul să creeze un răspuns, acesta cu siguranţă ar conţine un sâmbure de adevăr.

Mai ţineţi minte principiul oglinzii? Acela care spune că vedem în ceilalţi ceea ce suntem noi înşine? Că proiectăm asupra lor ceea ce ştim, dar mai ales ceea ce nu conştientizăm, dar suntem? Dacă nu îmi cunosc străbunicul aş putea să mă gândesc în linişte la el şi sigur aş vedea, cu ochii minţii, chipul său cel adevărat, chipul său spiritual.

Din amintiri obscure, ce plutesc în inconştientul colectiv, pe cerul interior al fiinţei neamului meu, din ceea ce ştiu, dar nu ştiu că ştiu, va răsări un chip, o imagine a ceea ce va fi fost strămoşul meu, iar ea va fi în mare măsură adevărată. Suntem ceea ce ne mai amintim despre noi, despre rădăcinile noastre, despre lumi pe care timpul le ascunde între faldurile sale somptuoase. Cine intră cu lumina sufletului, cu iubire, cu aplecare pasionată în obscurele tainiţe ale trecutului, va afla adevăruri necuprinse, despre istorie dar şi despre sine. Încercaţi, veţi fi uimiţi câte veţi afla.

Autor text şi desen: Camelia Iuliana Radu

O poezie pe zi

Dinlăuntru, dinspre coajă
spre sâmburi riscul de a fi altfel
cioplit din scurt ca o scânteie
un cumul de senzori fini
integru grund, sub alt grund "uns cu
toate alifiile" ca să poți picta
relaxat, fără teama absorbției-
economie de scumpe culori.
Când e s-o faci din sărăcie, nu-ți
prea iese, cum nici înverșunarea
insistența, de folos nu-ți sunt.
Ajunsă la hotarul cu amiaza, lumina
pare să sclipească mai mult, înviorând
până și burta ramurilor, umbrită cât
se cuvine, asemenea pajiștei improprii
demnă de consolat; oricum, binefăcătoare
în felul ei, de cartier tânjind.
Antrenate, pisicile vagabonde au ucis
aproape toate turturelele, de-al
căror refren duc lipsă amplă.
Dinlăuntru, dinspre aerul camerei
(cam ponosit) spre caseta pornită'n
casetofonul vechi și stingher, posibila
alinare, beția cu apă, beția lucidității
cea mai periculoasă; realizezi situația
ușor dezastruoasă, crud posedată.
Ars pe diverse ruguri, Efortul încă
se zbate, aspiră sfielnic, râcâie
artefactele rezistenței în speranța
anxioasă că ...
Ce naivitate avidă, ce iluzii uzuale-
vise senile, alocându-li-se un
Dumnezeu înrăit, plin de fantezie.
Fantastic!

Autor, Filip Kollo

Viaţa ca o artă

Propriile creiere, pe care le cunoaştem atât de bine, ne pot face să credem că un lucru este corect, când, de fapt el, este total greşit, că suntem îndrăgostiţi când, de fapt, nu suntem, etc. Iată 12 exemple de „capcane” pe care ne-am obişnuit să le acceptăm doar pentru că este mai comod. Să învăţăm să le recunoaştem şi să le depăşim sunt lucruri esenţiale pentru noi, ca persoane. Tu te recunoşti în vreo variantă din cele de mai jos?