Muzică

Supranumit „Rege al muzicii vechi“, violistul a înregistrat muzica lui Dimitrie Cantemir pe CD-ul „Cartea ştiinţei muzicii“, care include nouă piese scrise de marele cărturar, într-un sistem de notaţie inventat chiar de el. Artistul a înregistrat muzica la propria casă de discuri, Alia Vox, în noiembrie 2009, Istanbul. CD-ul Dimitrie Cantemir - Le livre de la science de la musique“ va fi disponibil la începutul lui septembrie în Librăriile Humanitas din Bucureşti şi din ţară.

Bagă-ţi minţile în cap!

Toate oasele care nu sunt intregi nu mai pot fi vandute, asa ca sunt lasate de izbeliste in pestera. Locuri de o frumusete rara sunt transformate in gropi de gunoi cu oseminte. Pe langa faptul ca acesti braconieri fura fosile, ei distrug pur si simplu situri arheologice unice in lume.

"Este ca si cum ai gasi o comoara, si ai pune-o intr-o piata, ca lumea sa-si ia de acolo. In momentul in care fiecare ia cate o bucatica, comoara aia nu mai exista, isi pierde valoarea”, spune Viorel Lascu, presedintele Federatiei Romane de Speologie.

Viorel Lascu este cel care, anul trecut, a descoperit in Pestera Coliboia picturile rupestre care acum fac inconjurul Europei. Dupa un parcurs anevoios, prin sifoane si fante inguste, el si membrii echipei au ajuns la o grota cu 14 reprezentatii ale unor animale preistorice - un bizon, un rinocer, un urs un cal si alte ierbivore.

Desene atat de vechi si bine pastrate s-au mai gasit doar in Franta, in pestera Chauvet. Francezii au venit imediat la noi, sa cerceteze descoperirea. Vechimea desenelor este de peste 35.000 de ani si au fost facute de “cea mai veche cultura europeana”, dupa cum spune chiar Jean Clottes, specialist UNESCO.

Francezii au vazut desenele, le-au confirmat valoarea si autenticitatea si au plecat din Romania, fara sa stie ca statul roman s-a multumit doar sa puna un gard la usa pesterii Coliboaia.

PROTV

O poezie pe zi

/ visul /

/ salutări oamenilor /

sunt (inter)conectat de trei ani cu versul
l-am tradus cu ajutorul unui vibrator
o unică grosolănie
a inteligenței ce mă părăsește

poemul nu are rușine
dar vorbește pe la sesiuni de comunicare
zâmbesc permanent prin el cu cei ce întreabă

/ce vrei să zici /

sufletul a fost mereu schimbat
în materialele precedente vorbite
am revenit la distorsiunea actuală
cu care am recoltat
zeama de varză de prin ogorul visului

vedeți linkul de voi
dați click pentru vastul intelect
sunteți pătrunși de mentalul unei românii
ce comandă o zi împlinită
cu persoane receptive

autor, Marian Dragomir

Viaţa ca o artă

Căsuţa bunicilor era mică, făcută din chirpici frământat cu picioarele de bunica, încă din tinereţe. Grinzile şi structura de lemn, uşa mare de la intrare şi scara mică ce ducea în pod, erau cioplite de mâna meşteră a bunicului. La fel şi masa rotundă, scăunelele cu trei picioare şi lingurile de lemn.

Bunica dădea cu var alb în fiecare primăvară, punea flori la ferestre şi în grădiniţa din faţa prispei. Punea fân în saltele, perdele de borangic la ferestre şi covoraşe viu colorate la uşi. Ştergare şi velinţe ţesute iarna înveseleau odăile, pe când bunicul făcea cojoace şi căciuli pentru copii.

În această casă, bunica pregătea în vatră pâinea şi colacii pentru pomenirile celor plecaţi la Dumnezeu. Alegând bucatele cele mai bune şi vasele cele mai frumoase, le învăluia cu gândurile ei pline de veneraţie pentru înaintaşi. Mâinile şi părul mirosind, ca de altfel toate cămăşile ei, a busuioc sfinţit, completează amintirea vacanţelor din copilăria mea.

În casa mică, mirosind a pelin, aşternea bunica de Moşi masă mare şi punea acolo 44 de farfurii cu 40 de ulcele şi 40 de linguri, pe care apoi le împărţea celor mai săraci din sat. Şi totul avea o rânduială: întâi împărţea străinilor de pe drum, ca să nu flămânzească, apoi celor mai săraci, apoi celor singuri.

A trecut peste mine comunismul, a trecut şi tranziţia, au trecut ierni şi veri, în care am trăit o viaţă, dar niciodată nu am uitat masa bunicii de Moşi, cu lumânările aprinse şi colacii rumeni, cu bucatele care aşteptau cuminţi şi frumoase să plece la Dumnezeu, să stea dinaintea moşilor noştri.

Dacă m-ar pune cineva vreodată să descriu ce înseamnă să fii creştin ortodox, le-aş povesti despre Voica, bunica mea, şi despre colăceii rotunzi, copţi pe vatră, ce miroseau atât de frumos a soare şi a frunze de salcâm, pe care desena cu furculiţa semnul crucii înainte de a-i coace. Despre făptura ei mică, în haine simple şi curate, despre hărnicia ei ce o trezea de cu zori şi o trimitea la culcare noaptea.

Despre masa ei rotundă pe care se odihneau 40 de străchini smălţate cu flori de câmp şi păsări albastre, încărcate cu merindele cele mai bune, pregătite pentru tărâmul celor drepţi, străjuite de lumânări subţiri arzând şi aurind odaia, copilăria, viaţa.

CAMELIA RADU

imaginea: POMANA - Horia Bernea