Cu traista-n băţ

În plină vară, când apele Dunării sunt retrase sub arşiţă, se observă cel mai bine cum spinările de nisip se ridică între fâşiile de pădure ale rezervaţiei. Turiştii vin atunci în număr mare, ca să vadă lianele încolăcite pe trunchiurile copacilor ori caii sălbatici, însă un alt spectacol se desfăşoară deasupra lor şi îi vrăjeşte: zborul stolurilor de pelicani, amintind tuturor de împărăţia apelor din Deltă. Canalul cu nuferi, drumul prăfuit şi poteca nisipoasă leagă Sulina de inima Pădurii Letea.

Din Sulina, excursia la Pădurea Letea începe dis-de-dimineaţă, când raţele sălbatice încă dorm în cuiburile dintre trestii, netulburate de bărci. Ne strângem mulţi, iar ghidul se bucură. Are cui să povestească despre Dunăre şi Deltă. Pornind de pe cheiul central, barca cu motor, lăsată mult în apă sub greutatea noastră, traversează mijlocul Canalului Sulina, iese din oraş şi intră în dreapta pe un canal îngust, paralel cu ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Am intrat în stufăriş şi mergem încet. Doar câte un stârc cenuşiu ori

O poezie pe zi

Melancolie

Ce melancolic este asfinţitul,
Pierdut, cu norii pe cap;
El ştie că-n blânda strălucire
A razei palide de lumină
Ascunde zbuciumul întunericului,
Fără aripi, fără vis,
Doar un lung şir de întrebări
Fără răspuns...

Deliruri

Sensul veţii
Infiltrat pe marginea cuvântului,
un delir concubin,
cuibărit în süßet şi gând,
tot mai aproape de delirul mistic,
se împiedică de neplăcerile
epistemologice,
golindu­se de prejudecăţi
şi scotocind printre reziduri
de cuvinte, a găsit fericirea
unei raze matinale...

Amintiri

Covor de amintiri...
ce drag îmi e,
ce nostalgii,
doar eu
mă însoţesc prin ele;
împotmolit
e pasul
sau e greoi
de doruri,
nu­mi vine
vreun descântec;
Şi firul de mătănii
s­a rupt...

autor, Elisabeta Gîlcescu, “Necunoscuta chemare a iubirii”,

Editura Măiastra, 2012, Târgu­ Jiu)

Literatură

Recunoscându-mi-se echilibrul liniştit de idei, de opinii, de sentimente, am cântat la mai multe partituri, dar cu fiecare, am intrat în armonie.

 Elisabeta Gîlcescu ne incită cu „necunoscuta" sau inocenta chemare a iubirii. Volumul “Necunoscuta chemare a iubirii” a apărut la Editura Măiastra în 2012 la Târgu-Jiu. Expresia ce dă titlul se descifrează doar după ce citeşti toate poeziile. Poeta este o adevărată stilistă. Şi stilul este omul, aşa cum scriau La Bruyere şi Leclerc. Trecerea timpului prin momente singulare sau conexate şi divizarea spaţiului definesc evoluţia iubirii din centrele de vizualizare intrinsecă sau extrisecă alese de domnia sa. Elisabeta Gîlcescu (volumele Ieri şi azi - Editura Măiastra, 2009; La cumpăna dintre ani - Editura Măiastra, 2010; Flori de câmp - Editura Măiastra, 2010 ) alege cu infinită grijă cuvintele, se joacă uneori cu ele, definind uşor trăirile reale sau închipuite, dorinţele de perfecţiune în definirea sentimentelor.
Limpezirea gândurilor, singurătatea (fără leac), nestăvilitul timp, stelele (slabe de înger), renaşterea (după adunarea cioburilor iubirii), singurătatea, durerea înstrăinării, dar şi mântuirea însingurării ne intrigă prin descrierea lor.

Rugă
O rugă în noapte
şi iar, dimineaţa;
e chiar nevoie,
să-mi dezgheţe
inima,
prinsă-n capcană,
pierdută...
timpul îmi ia măsura,
pentru a mă folosi spre binele altora,
răsplătindu-mi bunătatea,
cu încă o zi de iubire.

(Elisabeta Gîlcescu, “Necunoscuta chemare a iubirii”, Editura Măiastra, 2012, Târgu-Jiu)

O poezie pe zi

parcă-i prea cald

să nu ne dezbrăcăm de piele

să stăm așa

cu sufletele goale pușcă

întinse la lumină

și să ne doară-n întuneric

de criza globală

până când

unuia dintre noi

i se va face chipurile- frig

și va stinge becul

cu pretextul că

s-a scumpit curentul

autor, George Gâtlan