Rădăcini

No, amu vă poftesc să descuiaţi uşile minţii şi să aflaţi câte ceva din Ardeal...

Nu spun timp, ci vreme (interesant, de data asta termenul preferat- în detrimentul „timpului" roman, este de origine rusească, intrat n limba noastră prin secolul al XVI-lea; nu spun „ore" ci „ceasuri" - din slavul „Časŭ", de asemenea în defavoarea termenului cu origini latine „oră", dar mult mai des utilizat în vechime, nu spun trei ci „tri"- de data asta apropiindu-se vădit de forma latină a numeralului cardinal feminin „tria", spun „o ţâră", nu "puţin" (termen luat mai degrabă ca un soi de interjecţie ce aminteşte de arhaismul ţărână, praf luat între degete), nu spun „am terminat" ci „am gătat" (derivat din interjecţia cu valoare de adverb „gata", cu origini în albanezul „gat"), nu spun „mergem" , ci „merem" (amintind degrabă de „mes"- din meglenoromână sau de forma aproape identic din istroromână), nu spun „repede" ci „iute" din slavul ljutŭ, preferat, şi acesta, înaintea termenului „repede" provenit din latinescul „rapidus", dar mult mai popular. Spun „drum" (derivat din sicilianul „drom" sau calabrezul „dromu"), „pită" (arhaism) în loc de „pâine", „mâne"- foarte aproape de originalul latinesc „mane", în loc de mâine. „Bătrâne" (din latinescul betranus (= veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă" (din latinescul acco(o)perire) nu „se înveleşte" (cu pătură), „fain"- frumos, ales, admirabil, (cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos" (din latinescul „formosus")... În fine spun respectuos „servus", ilustrând admirabil termenul latin care însemna „sunt servul tău, la dispoziţia ta". Desfiinţând, cel puţin în arealul ardelenesc modernul „la revedere" (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună" din Regat.
Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi numai dacă au cu adevărat ceva de spus. Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele graiului lor- medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri. Şi nu folosesc nici în treacăt apelativele de argou „bă" sau „mă" atât de stridente, acceptate şi savurate în alte părţi.
Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite. Şi „musai" (cu funcţie predicativă; din maghiarul „muszáj"- morţiş, neapărat, trebuie) să luaţi aminte!