Rădăcini

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a primit „undă verde” pentru derularea Programului Multianual de Cercetări Arheologice „Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”, cel mai amplu de acest fel din România până în prezent.

Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei au anunţat, în cursul acestei săptămâni, că au obţinut autorizaţia de cercetare, iar în cadrul acestui program care este finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, muzeului îi revine rolul de organizator. MNIT va avea drept parteneri în acest proiect Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca.

Programul se va desfăşura pe parcursul a patru ani, timp în care vor fi efectuate cercetări arheologice sistematice pluridisciplinare în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, care sunt înscrise pe Lista Patrimoniului UNESCO.

Un alt scop al acestei iniţiative îl reprezintă diseminarea eficientă a rezultatelor atât printre specialişti, cât şi în rândul publicului larg care merită şi trebuie să îşi cunoască „rădăcinile”.

Ţinutul capitalei regatului dac, cu aşezările şi fortificaţiile sale, se află situat pe versantul nordic al Carpaţilor Meridionali, în aripa de vest a Munţilor Şureanului, unde vestigiile dacice sunt răspândite pe aproximativ 200 kmp.

Primele ştiri despre cetăţile dacice (sec. XVI - începutul sec. XIX)

* 1540 / 1551 - Potrivit relatărilor lui Wolfgang Lazius, nişte ţărani au găsit în apele râului Strei, la Sântămărie Orlea, în apropierea Haţegului, un tezaur de 40.000 de monede cu efigia regelui Lysimachos; tezaurul ar fi intrat iniţial în posesia cardinalului Giorgio Martinuzzi, primul cancelar al principatului Transilvaniei, apoi o parte (cca. 10.000 de monede) ar fi fost trimisă de către generalul imperial Giovanni Castaldo pentru colecţia imperială de la Viena. Tot atunci au fost descoperite şi două statuete de aur, oferite împăratului Carol al V-lea, dar despre care, ulterior, nu se mai ştie nimic.

* 1575 - În cronica lui Gáspár Heltai - Chronica az magyarocnak dolgairol - există menţiunea: „... nu departe de Orăştie şi acolo se afla în munte un oraş frumos, ale cărui fundamente se păstrează toate. Incinta acestui oraş era şi ea din piatră cioplită”.

* Mijlocul sec. XVII (1639 - 1686) - mărturii ale cronicarului sas Mathias Miles, asupra aceleiaşi descoperiri fabuloase de la mijlocul secolului al XVI-lea- menţiunea a numai 20.000 de monede de aur.

* A doua jumătate a sec. XVII - începutul sec. XVIII (1663 - 1732) - informaţii despre tezaurul din apele râului Strei apar în lucrarea lui S. Köleséri - Auraria Romano-Dacica; în această versiune, tezaurul ar fi fost descoperit în anul 1545, o parte a sa fiind trimisă de către cardinalul Giorgio Martinuzzi împăratului Ferdinand I, o altă parte ajungând în proprietatea principelui Ioan Sigismund.

* 1802 - Doi băieţi, unul dintre ei fiu de iobag, păscând porcii pe înălţimea "Ceata" (zisă astăzi a Comărnicelului - Orăştioara de Sus, sat Grădiştea de Munte), pe locul numit la „Dealul Anineşului”, au descoperit un tezaur de monede de aur (peste 500 de monede).

* 1803 iunie - Începe o anchete oficială de către Paul Török, procuratorul domeniului fiscal Hunedoara, în legătură cu descoperirile de monede de aur. În ciuda acesteia, tatăl celui de-al doilea băiat, porneşte şi el în căutarea comorilor şi după toate probabilităţile, găseşte în zona proriu-zisă a Grădiştei Muncelului (după identificările actuale în zona teraselor IX sau X de la Sarmizegetusa Regia), şi nu pe înălţimea „Ceata”, un nou tezaur conţinând cca. 450 de monede de tip Koson. Vestea noului tezaur se răspândeşte fulgerător, astfel că o mărturie din epocă consemnează: „locuitorii din aproape toată regiunea au alergat pe munte să caute aur”.

* 1804 primăvara / vara - Descoperirea unui nou tezaur de monede de aur Koson (987 de piese), în zona Grădiştea. Acest fapt determină reluarea, în vara acelui an, a săpăturilor sistematice, sub conducerea lui Iosif Molitor, intendent pensionar de mină. Probabil numirea unui alt comisar al Tezaurariatului Cameral, precum şi descoperirea unui nou tezaur de monede de aur de către căutătorii de comori au determinat ca ideea unor săpături sistematice să fie abandonată în favoarea celei prin care căutătorii de comori particulari urmau să-şi desfăşoare activitatea în zonă, prin acordarea unei autorizaţii pentru săpături de către Tezaurariat. Decizia a fost aprobată de Curtea aulică de la Viena.

* 1805 - Maiorul de geniu M. Pechy de Péchújfalu, director al serviciului de fortificaţii, cunoscut însă şi drept cel mai bun arhitect neoclasic al Transilvaniei, întocmeşte un nou raport, menţionând: fortificaţiile din zona Grădişte aveau caractersitici de aşezare urbană, o descriere a sanctaurului circular, a zidului de incintă şi a apeductului, precum şi a ruinelor termelor romane de la sud de cetate, propunerea de a identifica ruinele de aici cu antica localitate Acquae, după datele lui Claudios Ptolemaios. În urma acestui raport, maiorul Pechy a fost considerat o bună perioadă de timp, în literatura de specialitate, drept iniţiatorul cercetărilor sistematice de la Grădiştea Muncelului.