Rădăcini

Comitetul interguvernamental UNESCO a aprobat, în dimineaţa zilei de 6 decembrie, includerea Ceramicii de Horezu şi a meşteşugului olarilor din zonă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial a UNESCO.

Înscrierea ceramicii de Horezu pe lista patrimoniului UNESCO a fost pusă în discuţie alături de alte 17 practici din diferite ţări, la sesiunea anuală a Comitetului Interguvernamental pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial (3-7 decembrie).
Noul statut obligă România să protejeze această practică şi să asigure transmiterea ei din generaţie în generaţie, în forma în care este exercitată în prezent, în Hurezi.
Ceramica de Horezu este fabricată artizanal în partea de nord a judeţului Vâlcea, unde au fost identificaţi 50 de olari tradiţionali.
La şedinţa la care s-a anunţat votul pozitiv au fost prezenţi Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, Virgil Niţulescu, preşedintele comisiei naţionale pentru patrimoniu imaterial şi directorul Muzeului Ţăranului Român (MTR).

Printre motivaţiile Comitetului Unesco referitoare la criteriile îndeplinite de candidatura României se numără:
- cunoştinţele şi competenţele asociate ceramicii tradiţionale de Horezu şi tehnicile de transmitere le disting ca fiind o marcă simbolică a identităţii locuitorilor din Horezu şi Olari
- înscrierea meşteşugului ceramicii tradiţionale de Horezu pe lista reprezentativă a Patrimoniului Imaterial ar putea contribui la dialogul cu alţi meşteri olari şi la promovarea respectului diversităţii culturale şi creativităţii umane
- măsurile propuse care vizează intensificarea promovării, cercetării şi transmiterii demonstrează angajamentul diverselor asociaţii artizanale şi a autorităţilor locale pentru perpetuarea acestor creaţii.

Ceramica este unul din cele mai vechi meşteşuguri, datând încă din epoca neoliticului, cu mai bine de 6000 de ani î.Hr. Putem admira, în muzeele ţării, superbele vase ceramice din acea epocă, generatoare, poi, pe teritoriul României, de o civilizaţie unică.

Datorită existenţei milenare, ceramica populară reprezintă dovada continuităţii şi unităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. În secolele IV şi III î.e.n. apare ceramica daco-geţilor, ceramica recunoscută în mod special prin tehnică şi decor, în producţia unor centre de olari.
Peste aceste tipuri de ceramică s-au suprapus formele ceramicii greceşti şi, apoi, cele romane. Mai târziu, prin apariţia ceramicii smălţuite, ceramica românească se înscrie în aria ceramicii bizantine de lux.