O poezie pe zi

sunt o femeie nascută

într-un neam cu ceţaţi de hărtie

de mii de ani

am rămas la fel, înconjuraţi de fortificaţii străvechi

doar că suntem mai amestecaţi

sub maluri de pământ înălţate strategic

dormim

expirând adesea fantasme în aerul comun

pe crustă circulă animale hibrid

în lese noi, sclipitoare

ne jucam cu ele

ne sfătuim

visăm împreună

uneori mai dispare câte un văr sau unchi neglijent

uitat pe o ciornă

mai desenăm copii abandonaţi

femei claustrofobe

căsnicii abandonate

dar nimeni nu pare nemultumit

între şanţurile istoriei păşunile sunt verzi

nu pleacă nimeni

din fortul bătrân

fiecare împarte supravieţuirea cu himera lui

legată de un cantec

mă privesc adesea în oglinda pământului

ochii uşor migdalaţi caută se ascund sub pleoape

recompun o frază

un alt plan al viziunii

o altă cameră în labirint

un alt culoar

în copilarie gasisem o ieşire secretă printre zidurile periferiei

o nişă ascunsă litera A

am privit dincolo de ea pe fugă

păstrez şi azi imaginea mării sub pleoape

o mai strecor în desene, pe furiş,

deja oamenii vorbesc despre ţinuturi neştiute

deja se pregătesc unii de plecare

ce bine că nimeni nu ştie cum au apărut desenele pe hărtie

toţi cred că este o închipuire

un semn

dar noapte, uneori,

mă strecor afară din alfabet

şi întind braţele ca o pasăre

ca un val

autor, Camelia Radu