O poezie pe zi

pe cel mai bun prieten al meu
l-am inventat ca pe o zi oarecare
rătăcită într-un pahar gol
apoi
i-am deschis venele
cu tăcerea ascuţită a unui roi de cerbi
şi i-am băut urletul
până la ultima picătură

şi era mijlocul unui oraş abia început
noaptea atârna în fiecare stradă
ca o piele de femeie tânără
în care fuga era supusă murdăririi
de la prima supurare de sân
la musca sănătoasă din ultimul cartier viu

în umărul proaspăt văruit al mamei mele
cineva a construit un leagăn
pentru fiii orfani
şi un munte tânăr care îşi privea pletele
cu nerăbdare

probabil îmi vei spune că mărturisirile în lumină
sunt cele mai defecte alegeri
pe care un bărbat le-ar putea face
ţi-aş da dreptate
dar nici tu nu vei afla cine este pierzătorul de viaţă
strivit între butonii de aur
ai unui asfinţit

sunt liber câtă vreme nu sunt nevoit să plătesc dumnezei
pentru că între durerea de băut şi roiul de cerbi
care desenează cuburi perfecte
am drumul spre desăvârşire perfect neted

plus de asta
când aducătorul de lumină se îndoieşte
de aruncarea în păcat
care mână i-ar putea ţine glasul
să nu şchioapete
într-un lan de oameni?

autor, Daniel Dăian

desen, Camelia Radu