Thursday, June 19, 2025
   
Text Size

Premiza longevităţii unui cuplu

Viaţa ca o artă

 306261 10150778055512629 1664661154 nSchimbările sociale actuale sunt analizate de obicei doar din punct de vedere economic şi al posibilităţilor pe care le deschid – sau închid – la nivelul adaptării în societate, faţă de contextul actual al locurilor de muncă sau al nivelului de trai. Influenţa lor faţă de mentalităţi şi educaţie este şi ea uneori analizată. Cu toate acestea, viaţa de zi cu zi este şi ea afectată de schimbare, în cele mai intime resorturi. Formarea cuplurilor depinde în mare măsură atât de educaţie, cât şi de noile mentalităţi, pentru că ele creează modele de supravieţuire, de armonizare în viaţă, de longevitate în cuplu şi, până la urmă, modele ale fericirii.

Dacă tinerii de ieri aşteptau de la partenerii lor doar o viitoare relaţie conjugală armonioasă, având ca ideal o familie longevivă şi un statut social comod, cei de azi doresc mai mult. Pe tinerii de azi nu îi impresionează prea tare formalismul în căsnicie, care, din punctul lor de vedere, nu aduce decât constrângere, preferând să fie realişti şi să trăiască mai mult şi mai intens, în defavoarea semnăturilor şi a angajamentelor formale. Pe lângă sentimentele exprimate direct şi fără prejudecăţi, ei mai vor şi un nivel ridicat de comunicare şi mai ales pasiuni comune. Ei sunt cei care înţeleg şi împărtăşesc idealuri şi vise, carieră, făcând echipă în soluţionarea problemelor.

Actualmente, bucuriile romantice sunt alături de cele provenite din satisfacţia profesională. Viaţa s-a schimbat, opţiunile şi ele, modelul de partener fiind sensibil diferit de cel de ieri. Astăzi, pasiunile comune creează premiza longevităţii unui cuplu.

autor, Camelia Radu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referendum

O poezie pe zi

 

Răspunde!

Da sau nu?

Culege multele chipuri

Zâmbetele, sâmbetele şi ceasurile rele

Rămâi inimii sau pleci

În lacul uitării să-neci

Sâmburele

De-o parte arcul se-ntinde să tragă

Dincolo mâna se-ntinde s-atingă

Obrazul de ceară

Amară, atât de amară

Şi dreaptă

Armura înroşită în pară

Îmbrăcată pe inimă goală

 

autor, Călin Derzelea

 

LA MULTI ANI din partea redacţiei!

 

   

CALENDARUL ZILEI / 18 ianuarie

Nu Rata!

dali-persistence-of-timeEvenimente:

1799 - Francezul Louis Robert primeşte brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalaţie de produs hârtie
1821 - Începutul Revoluţiei de la 1821. Marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu, prin care îi făgăduiesc slugerului să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă
1844 - La Iaşi, se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri, „Iorgu de la Sadagura", prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei româneşti.
1847 - Franz Liszt concertează la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

   

Necuminţii

O poezie pe zi

 

 

Iar

vom sparge geamul înserării

şi vom pune-n loc

priviri indiscrete

de visători care se uită sub fustele

planetei

de-ndrăgostiţi scandalizând

cu mărimea dragostei lor

orizontul…

 

autor, Gelu Nicolae Ionescu

   

Marile valori ale picturii româneşti, în premieră, la Sinaia

Arte vizuale

Nicolae-Tonitza-VenetianaLiderul pieţei de artă din România, Artmark, aduce, pentru numai două zile, la Sinaia o selecţie impresionantă cuprinzând 32 de capodopere reprezentative, semnate de cei mai valoroşi pictori români de patrimoniu. Expoziţia este organizată cu sprijinul Primăriei Sinaia şi a Hotelului Internaţional.

   

Page 70 of 277