Cu traista-n băţ

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Dulceţii de la Brebu a încântat vizitatorii prin arome, dar şi prin neobişnuitele tipuri de bunătăţi. Gemuri, dulceţuri, peltea, siropuri în combinaţii dintre cele mai diverse dar şi prezentări originale au reuşit să dea evenimentului o atmosferă cu totul specială.

Festivalul Dulceţii de la Brebu a devenit, la cea de-a doua ediţie, punctul de atracţie pentru zeci de prahoveni care au avut ocazia, în acest an, să se bucure de aromele cele mai variate, într-o livadă de meri din apropierea Casei Domneşti.

„Este o zi de excepţie, o zi călduroasă, în care am deschis a doua ediţie a Festivalului Dulceţii. Avem 20 de producători şi încă mai vin, cu produse tradiţionale: dulceaţa de toate felurile, de toate fructele şi legumele. Expunerea este deosebită şi mediul ambiental concură la ceea ce savurăm în aceste zile”, ne-a pus primarul Adrian Ungureanu.

„Avem, anul acesta, dulceaţă de nuci verzi, alune, gogonele, dovlecel turcesc, vinete, mure, zmeură, căpşuni, cătină - aproape toate sortimentele de fructe. Lipsa pe care o resimţim a cireşelor amare care nu s-au făcut anul acesta, dar sperăm să avem recoltă anul viitor. Preţurile sunt aceleaşi cu cele de anul trecut: 10 lei pentru borcanul de 400 de grame de dulceaţă şi 5 lei pentru 200 de mililitri de suc”, ne-a spus Iuliana Ion, unul dintre producătorii prezenţi la festival.

Viaţa ca o artă

Aşa cum plantele au nevoie de lumina soarelui şi de apa pentru a creşte, la fel şi sufletul omului are mare nevoie de mister pentru a se putea dezvolta. În afara misterului e ca şi cum sufletul ar creşte într-o zonă deşertică. Ajunge să semene mai mult cu un cactus, plin de ţepi, sau alte plante din zonele deşertice, plante pipernicite, cu frunze aspre şi destul de puţin plăcute. Acolo unde este prea multă „lumină" şi se crede că se cunoaşte totul, acolo unde starea de mister nu mai există e greu pentru suflet să se dezvolte şi să ajungă măcar la maturitate.

Prezenţa misterului este ceea ce dă aripi şi inspiraţie minţilor cercetătoare. Prezenţa misterului şi nevoia de a-l elucida este ceea ce determină mintea să aprofundeze cunoaşterea şi să-şi însuşească o serie întreagă de calităţi. Misterul este ceea ce fascinează, dă profunzime şi savoare oricărei percepţii. Misterul trezeşte în noi dimensiuni nebănuite şi face ca viaţa să devină cu adevăat interesantă. Alungarea oricărei urme de mister din viaţa noastră e ca şi cum ne-am autoexila într-o zonă deşertică.

Viaţa ca o artă

„Atunci cînd iubeşti, eşti plin de bucurie.

Cînd nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit.
Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia.
Ea urmează pretutindeni iubirea.”
(Osho – ”Bucuria de a iubi”)

Bucuria… acest minunat şi sublim sentiment care ne hrăneşte sufletul şi care este căutat de noi toţi de-a lungul vieţii fără întrerupere. Dar ştim să ne bucurăm? Vrem să ne bucurăm? Păstrăm oare seminţele bucuriei?

Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurîndu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfîrşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sînt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.

Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptîndu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decît… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!

Viaţa ca o artă

Adesea auzim „Ce vei face la bătrâneţe?” şi  spunem „Nu apucăm noi pensia” sau „Să ajung până acolo şi văd eu ce voi face”. Fiecare etapă din viaţă durează aproximativ 20 ani. Când ne organizăm viaţa nu luăm în calcul ultimii 20 şi totuşi ei reprezintă un sfert din viaţa noastră. Preferăm să abatem discuţia sau să evităm asemenea gânduri. Dar dacă totuşi ajungem să trăim mult? Încerc să-mi imaginez puţin o astfel de viaţă…  Cum te imaginezi la batranete?  Te deplasezi din ce in ce mai greu, piaţa e departe, magazinele la fel, nu mai poţi căra, nu mai poţi conduce, oboseşti cumplit când urci sau cobori scările, poate chiar nu le mai poţi urca deloc pentru că te foloseşti de un cadru ca să poţi merge. În cadă nu mai poţi face baie pentru că ai probleme cu inima sau rişti să nu te mai poţi ridica ca să ieşi din ea. Instalaţiile sanitare cedează una câte una… meşterii sunt neserioşi şi scumpi… Uiţi mereu că odraslele tale s-au maturizat de foarte mult timp şi atâta îi cicăleşti, atâta îi cerţi că n-au facut nimic din ce ţi-ai fi dorit tu să facă în viaţă încât acum te sună doar de Paşti şi Crăciun ca să vorbiţi scurt şi sec şi întotdeauna închei discuţia cu un reproş. Prieteni nu prea ai pentru că ai devenit ursuz şi te vaiţi prea mult. Și ei la fel, aşa că nu te mai sună decât rar.