Written by Iuliana Radu Tuesday, 25 September 2012 21:36
Pătrunde în clipă ca într-o cetate şi fii cel care caută sensul ascuns, ca pe o comoară râvnită şi aşteptată. Astfel, viaţa nu va fi doar o trecere de turist uimit, ci un răgaz de învăţare, de îmbogăţire a sufletului. Fiecare soldat poartă în raniţa sa un baston de mareşal, spunea Napoleon, dar dacă nu va ajunge în locul şi la timpul în care să-l poată folosi, el va rămâne doar cu un obiect bun să decoreze visele neîmplinite. Înfăptuirea este cea care aduce omului statutul de locuitor al unui domeniu al cunoaşterii, al unei mentalităţi, dar drumul până la trofeu este compus din paşi mici şi răbdători, paşi care trasează conturul misiunii sale de învingător. Clipa, cetate pe lângă care putem trece cu ochii rătăciţi într-un viitor ambiguu, poate fi acel castel cu uşi secrete pe care, găsindu-le, să pornim în cea mai mare aventură a vieţii noastre.
autor, Camelia Radu
desen de Camelia Radu
< Prev | Next > |
---|