Teatru Film

Florian Pittiş (n. 4 octombrie 1943, Bucureşti; d. 5 august 2007, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de teatru, dar şi regizor, traducător, interpret de muzică folk şi realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc şi alţii. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 şi ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naţionale din România.

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra", colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus şi a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneţ, iar mai târziu a activat cu acelaşi succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992, întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vladi Cnejevici, formaţia Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001 şi înregistrează patru albume.
Semnează cronică muzicală în diverse publicaţii, iar, în 1998, devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-şef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuţie extraordinară în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiş Show.
Florian Pittiş a tradus în limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain's A-Gonna Fall (Va veni iar o ploaie grea), Death is Not the End (Sfârşitul nu-i aici), Don't Think Twice, It's All Right (Nu-i nimic, asta e! ), Mr. Tambourine Man, Rainy Day Women (Toţi suntem puţin luaţi...), She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea), Silvio (Oameni buni).
În afara activităţii artistice, Pittiş a fost membru şi preşedinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind un susţinător declarat al acestei populare echipe de fotbal.
S-a căsătorit la 12 martie 1999 cu Niculina Anda, educatoare.
La 30 iulie 2007, Pittiş a fost internat la Institutul Oncologic Fundeni. Artistul a impus medicilor să nu dezvăluie amănunte despre starea sănătăţii sale. Boala care l-a doborât, cancerul de prostată, era diagnosticată de mai bine de un an, timp în care Pittiş a urmat cu regularitate tratamentele prescrise. Florian Pittiş s-a stins din viaţă la 5 august 2007 (ora 15,15) şi a fost înmormântat cu onoruri masonice.
Amintiri cu şi despre MOŢU...
Florian Pittiş povesteşte deschis, într-un interviu acordat în anul 2007, pentru „Formula As", despre părinţii săi:
„Tatăl meu, Nicolae Pitiş, a fost comandor aviator - şef de scoală de pilotaj, comandant de escadrilă. A schimbat garda la palat, a luat masa cu regele - de fapt cu amândoi. Şi cu... Carol al II-lea, şi cu Mihai. A ieşit la pensie la 41 de ani, în 1941, la două săptămâni după începerea celui de Al II-lea Război Mondial (ştiut fiind că atunci, din aviaţie, se ieşea la 40 de ani). A apucat aviaţia fără paraşută, a apucat şi perioada când coborau avioanele pe lângă gări - într-o activitate de recunoaştere. A participat şi la întrecerile gen „trecut cu avionul pe sub podul de la Cernavodă" şi aşa mai departe... Mama mea, Ana, a fost casnică, apoi a avut un atelier de croitorie până în 1953. Mai târziu, pentru că nu prea veneau bani în casă, s-a angajat secretară la o scoală... Toţi ai mei erau îndrăgostiţi de artă, de muzică, de literatură. Un amănunt amuzant: tatăl meu a fost cel ce a adus în ţară partitura cântecului „Ramona". Mama mea ar fi vrut să se facă actriţă, semăna cu Danielle Darrieux... Dar n-au lăsat-o părinţii să urmeze Conservatorul. A suferit teribil din cauza acestei „ratări"... Poate de-aceea m-a „aruncat" pe scenă, când aveam vreo 4 ani. Da, da, am apărut pe scenă în spectacolul „Congresul puştilor", de Saşa Georgescu şi I. Avian. Partenerii mei au fost, ţin minte, Flavia Buref, Alexandru Lulescu, Ileana Cotrubaş. Eu jucam rolul „Ciuculeţ". Asta se întâmpla în 1947. Rolul meu era de fapt un monolog, în care povesteam că aveam un câine bolnav şi prietenii mei nu veneau să-l vadă. Eram supărat foc, dădeam din picior şi oftam de zor...".

După primul său rol, „Ciuculeţ", jucat la 4 ani, a învăţat, precoce, să citească. A citit toate cărţile de teatru din casă, apoi pe cele din biblioteca şcolii. Era fascinat de piesele de teatru, părându-i-se uimitor că numele personajelor erau scrise cu majuscule. În şcoala primară a văzut de 23 de ori piesa de teatru „O scrisoare pierdută", regizată de Sică Alexandrescu, aşa încât, ceva mai târziu, când avea 14 ani, a montat chiar el actul III din piesă, jucând rolul „Cetăţeanului turmentat".
Moţu a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. În 1958, a făcut figuraţie în spectacolul „Omul cu mârţoaga", la Teatrul Naţional. Apoi îşi încearcă norocul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). Prima oară este declarat respins, datorită unui „R" prea puternic. De aceea, timp de un an, a luat lecţii de dicţie. După un an, îşi împlineşte visul, intrând la clasa actorului Radu Beligan. Pentru a fi aproape de scenă, se angajează la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra ca electrician - a lucrat cu „reflectorul de urmărire" şi a văzut toate spectacolele, seară de seară. Tot la Bulandra a văzut, în regia lui Liviu Ciulei, spectacolele „Cum vă place" (în care va şi debuta mai târziu, în rolul pajului) de 236 de ori şi „Sfânta Ioana" de 128 de ori.
Un mare artist care a cântat, ne-a încântat, a jucat şi ne-a dăruit... Năsut la doar câteva zile după Ziua Internaţională a Muzicii, în zodie cu Beethoven şi Sting, şi în aceeaşi zi cu marele nostru actor, Mircea Albulescu.