Rădăcini

Colindele sunt cântece tradiţionale româneşti, felicitări sau urări de tip epico-liric, având, în general, între 20 şi 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreştină. Unele dintre ele au o sumedenie de variante şi versiuni, potrivit diferitelor regiuni şi graiuri.

Iniţial, colindele aveau o funcţie rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar - venirea primăverii, fie de sfârşitul său -toamna, la culegerea recoltei. Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies natalia Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări.

În practică, se deosebesc anumite funcţii, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăţei, de logodiţi), a locului de desfăşurare (la intrarea şi la plecarea din casă, de fereastră), sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se pot descifra mai multe funcţii secundare subordonate funcţiei de bază, care este urarea. Între funcţiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, iniţiere, întărire a coeziunii grupului social, protecţie, normare, manifestare a sacrului şi experimentare a acestuia, onomastice sau catharetice.
Peste unele colinde s-a suprapus şi elementul creştin, regăsibil mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influenţa Bisericii. Acestea conţin scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.
În Ajunul Crăciunului, mai precis ajunul Sfântului Nicolae, începe colindatul, cu cântecele de stea, pre-vestitoare („Steaua sus răsare"). În unele zone, în Suceava mai ales, dimineaţa, copiii pornesc la colindat înainte să se lumineze pentru că Naşterea Domnului s-a petrecut în taina nopţii, în prezenţa animalelor, a stelelor, a păstorilor şi îngerilor.
În alte părţi, copiii merg la colindat seara. Există multe sate în care, dimineaţa, copiii mici vestesc naşterea lui Iisus, iar seara, misiunea este preluată de flăcăi de 17-18 ani sau de adulţi. În Gorj, sunt sate unde, seara, se adună colindătorii indiferent de vârstă, şi toţi pornesc la colindat ca un singur grup.
În Ardeal, colindul începe după Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun şi se desfăşoară pe parcursul celor trei zile de sărbătoare.
Se colindă la poartă, în curte sau la fereastră. Prin unele locuri este primit în casă să colinde oricine ar veni. Copiii din Sălaj şi Hunedoara colindă la fereastră, iar tinerii şi perechile căsătorite în casă. În Liteni, Suceava, se colindă la fereastră, iar identitatea colindătorilor este dezvăluită după terminarea colindului.

Ca răsplată pentru vestirea Naşterii, colindătorii primesc diferite daruri (colindeţe): colaci, mere, nuci, turtă dulce şi bani.

În Lisa, Braşov, feciorilor şi bătrânilor li se dădea câte un colac mai mare, iar copiilor un colac mai mic, făcute în casă. Colacul mare se numea covrig. În special la casele cu fete de măritat, se făceau colaci mari şi mai frumoşi. Feciorii şi bătrânii vindeau colacii, feciorii în ziua de Crăciun, bătrânii a doua zi. Potrivit tradiţiei, se alegea o anumită casă, unde se licitau colacii. Cu banii strânşi, feciorii plăteau lăutarii pentru seara de Anul Nou, când era bal. Bătrânii dădeau banii strânşi bisericii.

Colíndă (- de), meglenoromână: cólidă. Slavul. kolęda „prima zi a anului", şi din lat. calendae (sărbătorile păgâne romane ce marcau începutul anului); (în bulgară- koleda „sărbătoarea Crăciunului"; în rusă - koljadá „colind", cehă, maghiară- koleda- „chetă, colectă", ngr. ϰαλανδα „cîntec de felicitare de prima zi a Anului Nou". Lat. călendae a avut în rom. un reprezentant pierdut, *cărinde, cf. cărindar, din a cărui încrucişare cu colindă a ieşit varianta corindă, în Transilvania.