Rădăcini

În amintirea patimirilor şi răstignirii pe Cruce ale Mântuitorului, reprezentanţii Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total, adică să se ţină post negru. Ziua Crucii (14 septembrie) este şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Principalele obiceiuri şi practici de schimbare a anotimpului călduros cu unul rece sunt concentrate în jurul echinocţiului de toamnă (23 septembrie) şi se manifestă cu ocazia unor sărbatori religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii.

Ziua Crucii este una dintre marile sărbători creştine, închinată cinstirii Crucii Domnului. Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns, astfel, Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte.

Mama sa Elena a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, iar de atunci a început să fie sărbătorită Înălţarea Sfintei Cruci.

Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică, este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor.

Obiceiuri de Ziua Crucii

Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor (astăzi se mănâncă şi se împart de pomană struguri), iar sub denumirea de Ziua Şarpelui este cunoscută pretutindeni. Acum se crede ca şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvara următoare, la 17 martie (Alexiile). În lumea satelor, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

De Ziua Crucii, se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna) ce se duc, împreună cu buchetele de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii să fie sfinţite. Apoi, plantele se păstrează în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste. Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă şi mor, iar cele ce înfloreau după această zi (brânduşa de toamnă) erau socotite flori ale morţilor.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se punea în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea parul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele.

În Bucovina se săvârşeau acte ritualice cu scop fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau, în ramurile pomilor fără de rod, viţe de castraveţi şi cruci de busuioc sfinţit crezând că, astfel, vor beneficia de rod bogat în toamna viitoare.

(Sursa: www.crestinortodox.ro)