Written by admins Tuesday, 18 September 2012 13:33
Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat” este gazda unei expoziţii inedite. Muzeul oferă curioşilor şi iubitorilor de istorie o expoziţie cu obiecte masonice, aparţinând masoneriei sibiene.
„Este o expoziţie realizată cu Muzeul Brukenthal. Este pentru prima dată când organizăm o asemenea expoziţie şi credem noi că va atrage atenţia celor care vor să cunoască fenomenul masonic din România”, declară Elena Băjenaru, directorul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat”.
Actuala expoziţie cuprinde peste 60 de obiecte care au aparţinut masonilor din Transilvania şi este inedită pentru publicul făgărăşean datorită rarităţii exponatelor, care fac parte din patrimoniul muzeului sibian Brukenthal.
Expoziţia va fi deschisă publicului până la finalul lunii septembrie.
< Prev | Next > |
---|