Rădăcini

Hotărârea cu care Regele Ferdinand şi Regina Maria au luptat pentru refacerea României Mari şi dragostea de ţară pe care au dovedit-o mai ales în timpul Primului Război Mondial (totul bazat pe jertfa poporului român, aşa cum recunoaşte chiar Ferdinand în Proclamaţia de la Alba Iulia) au făcut ca Încoronarea de la 15 octombrie 1922 să fie privită ca un fapt firesc.

În „Însemnări zilnice" , regina Maria ne-a lăsat cuvinte nepreţuite despre acest eveniment.
La 7 octombrie, aflată la Sinaia, regina se va supune unor şedinţe foto chinuitoare, îmbrăcându-se pentru a lăsa mărturie posterităţii, cu straiele pe care le va purta la marele eveniment.

„ A fost o corvoadă exasperantă, dar singura consolare a fost că toaleta mea este remarcabilă. Port splendid imensa coroană de aur, încrustată cu pietre preţioase, şi mantia copleşitoare. Arăt ca acele statui ale Fecioarei care, în ţările catolice, sunt în mod special înveşmântate şi împodobite cu bijuterii în zilele de sărbători şi purtate pe străzi în procesiuni. Lucrat pe un fond cu fir de mătase roşie, are umbre splendide, ca un apus de soare. Coroana, care are forma coroanelor de pe vechile fresce româneşti, mă avantajează extraordinar. Sunt, desigur, a mon avantage în această ţinută dificilă şi, cum am reputaţia de a nu mă da băută, din punctul meu de vedere, ca femeie, este important, pentru că în această zi mare, ca regină a poporului meu, vreau ca inimile lor să bată pentru mine cu mândrie. Nu vreau să-i dezamăgesc, am această ambiţie. Aşa că am lăsat o femeie să mă fotografieze, pentru că poate vedea detaliile pe care un bărbat nu le remarcă". Pe 10 octombrie, regele Ferdinand avea să fie supus aceluiaşi „tratament".

„Duminică, 15 octombrie 1922/ Alba Iulia. Ziua încoronării noastre".

„Ploaie! Aceasta a fost prima impresie, dar nu o ploaie tare, doar o stropitură pe fereastra mea, mici linii lungi şi distanţate ceea ce din feririce înseamnă că erau doar picături şi la linia orizontului se ridica un soare palid". Regina s-a pregătit pentru ceremonie chiar în trenul regal. „Am coborât în toaleta mea roşu-auriu, pe umeri cu o mantie de catifea purpurie, căptuşită cu albastru şi argintiu, şi pe cap cu un voal auriu strâns bineînţeles cu „marele" meu „Cordon" şi „Steaua". Arăta destul de bine, dar fireşte că este simplă faţă de celelalte prinţese şi regine care aveau deja diademele pe cap. Toţi arătau perfect şi erau cu toţii drăguţi, ceea ce se întâmplă rar. Cele două fiice ale mele regine, fiecare în genul ei, era o plăcere să le vezi. (...) Am fost foarte mândră de femeile din familia mea. (...)"
„Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mânăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită.
Am sosit la biserică unde toţi oaspeţii îşi ocupaseră deja locurile. Nando şi cu mine stăteam pe scaunele-tronuri, unul în faţa celuilalt. Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prealungă, corul excelent. Interiorul bisericii, deşi nu este mare, este impozant şi frescele sunt bune.
După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri. Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coaroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea. (...) Ferekide a înaintat spre Majestatea Sa, cu coaroana de oţel, după ce generalii ne puseseră pelerinele sau, mai degrabă, mantiile noastre regale, a mea toată în roşu şi aur, pe care am descris-o deja, şi a lui Nando în roşu-purpuriu, ambele brodate cu diferite însemne ale României Unite, Nando, care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat şi acele salve de salut regal au fost trase. Nando m-a ridicat şi m-a sărutat în vreme ce toţi cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cântat imnul naţional. Cred că trebuie să fi fost o frumoasă imagine şi sper că Majestatea Sa şi cu mine ne-am jucat bine rolul şi am arătat cum am putut mai bine în veşmintele noastre copleşitoare (...)"
Se spune că această ceremonie a fost imaginată de regina însăşi, care a preluat câte puţin din tradiţia britanică (de exemplu baldachinul) şi ce s-a putut din cea românească. Ceremonia de la Alba Iulia „a fost evenimentul monden al anului" după cum spune dl. dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR, a fost filmată şi fotografiată, iar presa de pretutindeni, din Europa şi America a relatat despre această minunată zi.
„Am mers foarte încet sub baldachinul care a fost purtat de ofiţerii din regimentele noastre, îndreptându-ne spre palatul care este construit în chip de mânăstire, în jurul scuarului bisericii, urmaţi de familie şi de oaspeţii noştri. Am urcat încet scara şi apoi ne-am înclinat în faţa oamenilor de jos, care ne-au aclamat cu ovaţii extraordinare. Apoi, începând cu familia, au trecut cu toţii să ne felicite şi să ne sărute mâinile.
Totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în ţara noastră toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind că nu există tradiţie, totul trebuie inventat de cei care ştiu prea puţin. Întreaga ceremonie însă a fost pitorească, sobră şi, în acelaşi timp, nepretenţioasă".
A urmat marele banchet, apoi parada militară. Oraşul-cetate „era în sărbătoare şi plin de flamuri".
Perechea regală şi oaspeţii săi au mers apoi la Bucureşti, unde au fost organizate alte petreceri, ca să se bucure şi poporul. Regele Ferdinand şi Regina Maria nu au lipsit de la ele, chiar dacă vremea a fost potrivnică şi a plouat tot timpul.

(Detalii AICI)