Tuesday, June 17, 2025
   
Text Size

Universitatea de Vest a fost inclusă în topul mondial al instituţiilor de învăţământ superior

Oameni printre noi

Universitatea-de-Vest-TimisoaraSubapreciată la nivel naţional, unde a fost trecută doar în a doua categorie valorică, Universitatea de Vest din Timişoara este una dintre cele patru universităţi din România aflate în top 700 mondial. Clasamentul Internaţional al Universităţilor - QS World University Rankings 2012 - include şi patru instituţii de învăţământ din România.

 În topul 700 la nivel mondial se află numai patru instituţii de învăţământ superior din România: „Universitatea de Vest” din Timişoara, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Toate cele patru se clasează pe locuri între 600 şi 700, în Clasamentul Internaţional al Universităţilor 2012/2013.

„Este ca în proverbul românesc care spune că nimeni nu e filosof în satul lui. Criteriile luate în calcul în întocmirea acestui top mondial reflectă mai mult complexitatea universităţii şi nu doar criterii de cercetare ştiinţifică, după care s-a făcut topul naţional. O universitate nu are rol doar de cercetare”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul universităţii timişorene.

(Sursa: cotidianul Ziua de Vest)

Add comment


Security code
Refresh