Thursday, July 17, 2025
   
Text Size

răsăritul unei păsări *poem*

O poezie pe zi

moartea este doar un ogor 
din când în când semănăm câte-un trup
pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi

îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri 
cu lopata în pământul cald

mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul dimprejur avea forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre

furtuna flutura deja steagul în vârful copacilor
viaţa ni se ascundea încă în plămâni
trăiam

cineva a spus să plecăm
în curând vom fi şi noi bătrâni
ne vor spăla numele într-o umbră

 

autor, Ioan Barb

 

 

Add comment


Security code
Refresh