te ţineam e mână, de mână mă ţineai
cu disperare, înconjurată de haloul umbrelor.

am dormit cu golul între noi,

ca şi cum ar fi fost pruncul nostru:

respira uşor, liniştit, poate şi visa
îngeri străbătând câmpiile elizee.

ne-am trezit brusc, 
la sunetul alarmei de incendiu:
universul ardea în jur, 
iar noi devenisem deja cenuşă.

autor, Florin Dochia