O poezie pe zi

Mi te tăvăleai în tâmple!
Nu, nu mult ne iubeam, ci absurd!
Si-mi părea în fiecare clipă
Că lângă buze
Am un surd
să se-amuze
când îţi spuneam
„te iubesc!”
„te doresc!”
Nu ştiu ce zici, dar buzele tale
se mişcă de parcă ai zice «val de mare»
mare?
Da! E şi o mare!
Mâncam la mare ciorbe!
Bune!
Doar erau făcute cu apă de mare
Sărută!
Nu mai pune sare!
Puneau săruturi de fete frumose
Abia ieşite din valuri.
Într-o autoservire
Din ce în ce mai abstractă: trăiam!
Asta ce fel mai e? A trăi...?
Unicul!
De restul comanzi curcubeu?
Şi cerul rătăcit în verde
Pare că s-a certat cu ploaia!
Toate ca toate,
Dar cine trage cortina amurgului
Ar fi prea trist să cadă singură ea
Ar cădea

Prea grea…
Ca o piatră
... totuşi, am şi eu tâmple!

autor, Gelu Nicolae Ionescu