O poezie pe zi

O poezie pe zi

zburdă apăsat / apucată
blândă și cu razele pe coapse / sâni
încât străinii întorc visele / iluziile
ca aurolacii albind pungă plină de brom / vene

vagaboanda coboară nemurirea noastră
trasează pacea mondială
ca şi cum ar desena clipe de extaz
schimbând culorile care dirijează norii

vecinii obişnuiţi
nervoşi şi experimentaţi
simt sânii ei două lumânări

logic că trec şi eu pe sub fustă
îmi ridic privirea veștejită
sărut gambele şi zilele de mâine
trag un fum adânc în piept
şi rămân îndrăgostit

negăsindu-mi viață pierdută / netrăită
simt ignoranța cum se pierde sub toc / fustă
ca un minut / tic-tac / viața.

autor, Marian Dragomir

O poezie pe zi

astăzi ai plâns

ai nimerit cu fruntea în umbra lunii

acolo pândea foamea

pe care o ţinusei în lanţ.

Se rostogoleau bucaţi de intuneric

cădeau

eliberând linii de forţă

drumul creştea spart din cuiburile

împotrivirii noastre

toamna sângera tăciuni

agoniza

am tăcut

îmbrobodită în liniştea de cenuşă

pe dedesubt treceau oameni

apăsau cerul cu privirea

cămaşa udă a nopţii pătată de curcubeul stingher

îi orbea

ai venit şi ai plâns

un vaier de munte lovit la rădăcină

urca

până a despicat neînţelegerea

pentru că vezi, eram prea sus,

doi,

sus, mult prea sus.

autor, Camelia Radu

O poezie pe zi

20. 

curcubeul s-a spart 
şi un gol s-a prăbuşit în mine.

au murit armoniile sonore,
toate culorile s-au vărsat în negru.

O poezie pe zi

(viziune impresionistă)

Mereu am de adăugat

ceva.

Sunt ca soarele

pictorului francez

fascinat

de trecerea Timpului,

descrisă-n culori.

O silabă

se tânguie,

alta delirează

într-o lumină

ce oscilează

între viitorul şi trecutul

Zilei.

(Adrian Voica, Demolarea Catedralei, Ed. Vasiliana’98, Iași, 2012)