Written by admins Wednesday, 12 September 2012 10:27
Târgul cu Bunătăţi revine la Ploieşti, cu surprize pentru ultimele zile de vacanţă ale copiilor. Cei mici sunt invitaţi să se distreze şi, totodată, să înveţe lucruri inedite la atelierele gratuite pentru ei, care vor avea loc de joi până sâmbătă (13-15 septembrie), în parcul „Toma Socolescu” (Halele Centrale) din Ploieşti.
Scopul propus de organizatori este acela de a-i convinge pe cei mici că îşi pot petrece timpul liber nu doar în faţa televizorului sau calculatorului. Copiii care vor vizita târgul vor fi îndrumaţi să realizeze mici opere de artă, de către meşteri populari şi artişti handmade, putând fi iniţiaţi în tainele olăritului, ale creării de bijuterii din ipsos, mărgele, piele, dar şi în tainele decoraţiunilor folosind banalele şerveţele de masă în tehnica decoupage. Atelierele se vor desfăşura între orele 10.00-12.00 şi 17.00-19.00, cu excepţia zilei de sâmbătă, când atelierele se vor desfăşura doar dimineaţa.
La târg vor participa meşteri populari care îşi vor expune lucrările, pricepuţi în meşteşugul împletirurilor din pănuşi, în confecţionarea opincilor bistriţene ca obiect de decor, a iilor de Breaza sau a brâielor tradiţionale.
Artiştii handmade prezenţi la actuala ediţie a Târgului vor etala pe şevalete bijuterii unicat din materiale convenţionale sau mai puţin convenţionale, precum şi decoraţiuni din flori uscate şi gravuri.
Nici mămicile nu au fost uitate. Tot fabricate manual sunt şi cosmeticele propuse de către participanţi, având un conţinut mare de substanţe active terapeutice: săpun natural cu lapte de capră, cu cafea şi anason, lavandă, gălbenele, miere sau creme hidratante naturale şi balsamuri pentru corp şi buze.
Şi gurmanzii îşi vor putea satisface poftele, pe aleea căsuţelor cu bunătăţi îmbietoare, pregătite după reţete tradiţionale.
< Prev | Next > |
---|