Saturday, June 21, 2025
   
Text Size

EVENIMENTELE ZILEI / 26 noiembrie

Nu Rata!

ivan-patzaichinEvenimente
1957 - Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluţia iniţiată de România, intitulată „Bazele cooperării economice internaţionale". Aceasta este prima rezoluţie iniţiată de România la ONU.
1965 - A fost lansat primul satelit artificial francez, Asterix, Franta devenind a treia putere spaţială din lume.
1968 - A fost adoptată Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (intrată în vigoare la 11.11.1970).


1991 - Polonia a fost primită în Consiliul Europei.
1993 - Irakul acceptă necondiţionat Rezoluţia 715 a Naţiunilor Unite, referitoare la controlul dezarmării.
2001 - Preşedintele american, George W. Bush, a evocat posibilitatea recurgerii la forţă în cazul în care Irakul refuză să îi reprimească pe inspectorii ONU pentru dezarmare.
2004 - Summit-ul Francofoniei de la Oagadougou (26-27.11.2004, Burkina Fasso).

Aniversări şi comemorări
1857 - S-a născut lingvistul elveţian Ferdinand de Saussure; a avut o importanta contribuţie la întemeierea şi evoluţia lingvisticii structurale („Curs de lingvistică generală", publicat postum, în 1916) (m.22.02.1913).
1893 - S-a născut actorul Nicolae Băltăţeanu (m.27.02.1956).
1894 - S-a născut matematicianul american Norbert Wiener, considerat fondator al ciberneticii ca o nouă ştiinţă (m.18.03.1964).
1901 - S-a născut scriitorul Mihail Drumeş (m.27.02.1982).
1912 - S-a născut Eugen Ionescu, dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului. Stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele „Scaunele", „Rinocerii") (m.28.03.1994).
1914 - S-a născut geofizicianul Liviu Constantinescu, membru al Academiei Române.
1925 - S-a născut George Alexe, preot, critic literar; stabilit în SUA, în anul 1969, a editat, la Detroit, revista de teologie, cultura şi arta „Comuniunea Românească".
1926 - S-a născut Tudor Opris, poet, eseist, istoric şi critic literar.
1929 - S-a născut criticul literar Ion Vlad („Descoperirea operei", „Geneza şi metamorfoza genurilor").
1933 - S-a născut Robert Goulet, actor şi cântăreţ american.
1933 - S-a născut Garnet Mimms, vocalist şi pianist american (The Enchanters).
1937 - S-au născut Jim Sundquistand şi Phil Humphrey, chitarişti americani (Fendermen).
1938 - S-a născut Tina Turner (Annie Mae Bullock), cântăreaţă şi actriţă americană (Ike & Tina Turner)- „regina rock-ului".
1945 - S-a născut John McVie, basist britanic (John Mayall's Bluesbreakers, Fleetwood Mac).
1946 - S-a născut Bert Ruiter, basist şi vocalist olandez (Focus).
1949 - S-a născut Martin Lee, vocalist britanic (Brotherhood Of Man).
1949 - S-a născut canoistul Ivan Patzaichin, supranumit „amiralul flotei de aur a sportului românesc", multiplu campion naţional, olimpic şi mondial, în prezent antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe; în anul 2002 o statuie a multiplului campion, realizata de Alexandru Papuc, a fost amplasată la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo şi dezvelită la împlinirea a 53 de ani de viaţă.
1950 - S-a născut Traian Laie, artist plastic.
1956 - A murit Constantin C. Popovici, astronom şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; a înfiinţat, la Iaşi, Observatorul Astronomic (1913) şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943) (n.12/24.03.1878).
1963 - A murit Amelita Galli-Curci, soprană italiana de coloratură (n.18.12.1882).
2000 - A murit mezzosoprana Elena Cernei (n.01.03.1924).

Calendar ortodox: Cuviosul Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian

Add comment


Security code
Refresh