Wednesday, June 18, 2025
   
Text Size

EVENIMENTEL ZILEI/ 22 octombrie

Nu Rata!

Ion Andreescu - Autoportret362 - Templul lui Apollo din Daphne, este distrus de un foc misterios.
1797 - Francezul Andre-Jacques Garnerin a efectuat în premieră mondială o săritură cu paraşuta dintr-un balon.
1836 - Sam Houston e ales ca primul preşedinte a Republicii Independente Texas.
1859 - A luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti.
1865 - A fost fondat primul ziar muncitoresc cubanez La Aurora.
1883 - A fost inaugurată Opera Metropolitan din New York, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale. Cu acest prilej s-a interpretat opera Faust a compozitorului francez Charles Gounod.
1886 - S-a adoptat, la Berna, prima Convenţie pentru protecţia operelor literare şi artistice.
1903 - Italo Marchiony, un producător american de îngheţată venit din Italia, a primit brevetul de invenţie pentru cornetul de îngheţată

1911 - A apărut revista literară, artistică şi socială Flacăra, sub direcţia lui C. Banu.
1953 - Laos îşi câştigă independenţa faţă de Franţa.
1964 - Jean-Paul Sartre a primit premiul Nobel pentru literatura, dar l-a refuzat.
1968 - Apollo 7 a aterizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei.
1974 - A fost inaugurat Centrul Naţional de Fizică Bucureşti.
1976 - Adeziunea Portugaliei la Consiliul Europei.

Aniversări şi comemorări:
1873 - S-a născut Dimitrie D. Pompeiu, unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti, membru al Academiei Române (22.09/4.10) (m.07.10.1954).
1882 - A murit pictorul Ioan Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Aderent la înnoirile aduse de reprezentanţii Şcolii de la Barbizon, Andreescu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi peisagişti romani (n.15.02.1850).
1888 - S-a născut Lucia Mantu (pseudonim pentru Camelia Nădejde), prozatoare şi traducătoare din literatura rusă (m.nov. 1971).
1906 - A murit pictorul francez Paul Cezanne (n.19.01.1839).
1921 - S-a născut Brassens Georges, cântăreţ şi compozitor francez.
1942 - S-a născut Annette Funicello, cântăreaţă şi actriţă americană.
1945 - S-a născut Leslie West (Weinstein), chitarist, vocalist şi compozitor american (Mountain, West, Bruce & Laing).
1946 - S-a născut Eric Brigati, vocalis şi compozitor american (Young Rascals, Rascals).
1948 - S-a născut Chira Iorgoveanu, poetă şi traducătoare, autoarea unei valoroase antologii de lirică populară aromână.
1952 - S-a născut Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
1977 - A murit arheologul Gheorghe Cantacuzino (n.21.02.1900).
1982 - A murit dramaturgul Mircea Ştefănescu („Micul Infern") (n.11.04.1898).
1991 - Bartholomeu I este ales patriarh ecumenic de Constantinopol, liderul spiritual al ortodocşilor din întreaga lume.

Calendar ortodox: Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis. Pomenirea Sfinţilor şapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin.

362 - Templul lui Apollo din Daphne, este distrus de un foc misterios.

1982 - A murit dramaturgul Mircea Ştefănescu („Micul Infern”) (n.11.04.1898).

1991 - Bartholomeu I este ales patriarh ecumenic de Constantinopol, liderul spiritual al ortodocşilor din întreaga lume.

Calendar ortodox: Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis. Pomenirea Sfinţilor şapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin.

Add comment

Security code
Refresh