Written by admins Tuesday, 23 October 2012 13:27
Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă, pe 25 octombrie, de Regele Mihai, cu decoraţia „Nihil Sine Deo", însemn acordat personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, au dezvăluit reprezentanţii biroului de presă al artistei. Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a 91-a aniversare.
Potrivit site-ului Casei Regale a României, decoraţia regală „Nihil Sine Deo" a fost instituită la data de 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I, şeful Casei Regale a României. Decoraţia regală poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.
Cariera
Elevă a Miei Barbu, Angela Gheorghiu absolvă Conservatorul din Bucureşti în anul 1990. În străinătate, cântă pentru prima dată la Basel în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena şi la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.
În 1999 a participat la concertul "Michael Jackson și Prietenii" în Munchen. A cântat la redeschiderea Royal Opera House (decembrie 1999), a Teatrului Malibran din Veneţia (mai 2001) şi a Operei din Valencia în prezenţa Reginei Sofia a Spaniei (octombrie 2005). A participat la spectacolul care a marcat jubileul reginei Elisabeta a II-a, Prom at the Palace (iunie 2002), concert disponibil pe DVD. A cântat pentru Alteţa Sa Prinţul Charles în diferite ocazii. În 2003 a luat parte la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel.
Printre cele mai importante apariţii în ultimii zece ani se numără La Rondine şi Pagliacci de la Royal Opera House, Romeo et Juliette la Choregies d'Orange şi la Festivalul de la Salzburg, Faust la Metropolitan Opera New York, Royal Opera house şi Opera din Monte Carlo, Simon Boccanegra la Royal Opera House. A susţinut de asemenea recitaluri la Salzburg în cadrul Festivalului, la Viena (Miskverein) și concerte la Amsterdam (Jubileul de Argint al Reginei Beatrix), New York (concertul de Anul nou în compania Orchestrei Filarmonice New York), Philadelphia, Los Angeles, Vancouver şi Toronto (aprilie 2011), Seul, Shanghai, Valladolid (mai 2011) precum şi un concert de gala la O2 Arena din Londra împreună cu Placido Domingo (iunie 2011).
În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soţul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Benoit Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneţia. În 2003 interpretează rolul protagonistei în filmul "Romeo şi Julietta" lansat pe DVD de Arthaus Musik.
Vocea ei este considerată de către critica internaţională drept o combinaţie între vocile a două celebre cântăreţe de operă, Maria Callas şi Renata Tebaldi.
În 2002 participă cu spectacolul "Proms at the Palace" la celebrarea Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta a II-a.
Cu compania Metropolitan Opera a cântat în peste 70 de reprezentaţii.
În iulie 2011 a cântat rolul principal în Tosca pe scena londoneză, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui Antonio Pappano.
Pe 28 octombrie 2011 a cântat la gala de redeschidere a Teatrului Balsoi din Moscova, la invitaţia preşedintelui rus Dmitri Medvedev.
La finele anului 2011 apare „Homage to Maria Callas"- o colecţie de arii din opere italiene şi franceze, programul fiind inspirat de cariera şi înregistrările Mariei Callas. Repertoriul care include arii din La Boheme, Faust, I Pagliacci, Il Pirata, Samson et Delilah, La Wally, Carmen, Andrea Chenier, Le Cid, Medea, Adriana Lecouvreur şi La Traviata demonstrează înclinaţia Angelei Gheorghiu pentru rolurile pentru soprana lirică, spinto şi pentru mezzo soprana, roluri faţă de care este puternic legată emoţional. Pe 16 februarie 2012 Angela Gheorghiu a deschis Balul Operei Vieneze, cantand „Habanera" (Carmen) si „I Could Have Danced All Night" (My Fair Lady).
Distincţii
Angela Gheorghiu a primit: „La Medaille Vermeille de la Ville de Paris", „Officier de l'Ordre des Arts et Lettres" şi „Chevalier de l'Ordre des Arts et Lettres" din partea Ministerelor Culturii din Franţa şi România. În decembrie 2010 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte din Iaşi şi Steaua României din partea Preşedintelui României.
Discurile sale au fost premiate în nenumărate rânduri cu premii ca: Premiul Grammy, Dyapason D'or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, „Premio Zenatello" sau „Echo Klassik".
Artista a primit titlul de „Artista Anului" la Premiile Classical Brit în 2001 şi 2010.
< Prev | Next > |
---|