Thursday, June 19, 2025
   
Text Size

CALENDARUL ZILEI/ 21 ianuarie

Nu Rata!

dali-persistence-of-timeEvenimente:

1848 - La Alba Iulia, apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Şaguna
1919 - Adunarea Constituantă, convocata la Dublin, proclamă Irlanda republica independentă. Este format un guvern naţional irlandez. Eamon de Valera este numit preşedintele Republicii Irlanda şi şeful guvernului.
1921 - Crearea Partidului Comunist Italian, la Livorno.
1941 - Mişcarea legionară organizează o rebeliune armată, prin care urmăreşte înlăturarea conducătorului statului, generalul Ion Antonescu, şi preluarea întregii puteri în stat. Legionarii atacă şi ucid soldaţi, provoacă masacre în rândul populaţiei, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii, mişcarea legionară este înlăturată de la putere şi interzisă, puterea concentrându-se în mâinile generalului Antonescu.


1954 - Primul submarin nuclear american, „USS Nautilus", este lansat la apă.
1964 - Eugene Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze („Nu", „Scaunele", „Neînţelegerea").
1972 - La Bucureşti, s-a deschis reprezentanţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
1991 - S-a deschis, la Bucureşti, Oficiul UNICEF.
1998 - Papa Ioan Paul al II-lea soseşte în vizită la Havana, pentru prima dată în Cuba (21.01-25.01.1998).
1999 - Greva minerilor din Valea Jiului. La Bucureşti, are loc o conferinţă de presă comună a GDS, Alianţa Civică, AFDPR, LADO, Asociaţia victimelor mineriadelor 1990-1991, la care se face publică hotarârea de a se organiza un marş de protest faţă de manifestările minerilor la 22.01.1999. La Timişoara, peste o mie de reprezentanţi ai societăţii civile organizează un miting de protest. La ora 15, minerii forţează barajul de la Costeşti, pe care după o oră îl sparg.

Aniversări şi comemorări:

1725 - S-a născut scriitorul Matei Milu (m.1801).
1805 - S-a născut Aaron Florian, istoric. A realizat prima periodizare şi a tras atenţia asupra ştiinţelor auxiliare ale istoriei (genealogia, heraldica, numismatica, epigrafia, diplomatica, ştiinţa sigiliilor) (m.12.07.1887).
1814 - A murit scriitorul francez Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului; a scris, printre altele, romanul „Paul şi Virginia" (n.19.01.1737).
1821 - S-a născut Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic şi membru fondator al Academiei Române (m.21.01.1907).
1851 - A murit Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cântăreţ şi dirijor german (operele comice: „Braconierul", „Ţar şi teslar", „Armurierul") (n.1801).
1852 - S-a născut preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania (m.29.11.1922).
1872 - A murit poetul austriac Franz Grillaparzer (n.15.01.1791).
1885 - S-a născut scriitorul George Vâlsan (m.1935).
1892 - A murit John Couch Adams, matematician şi astronom englez, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (n.1819).
1898 - S-a născut G.I.Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei Române. A murit în închisoare, la Sighetul Marmaţiei, la 24.04.1953.
1900 - S-a născut profesorul şi balcanologul Victor Papacostea (m.20.06.1962).
1905 - S-a născut celebrul designer francez Christian Dior.
1906 - S-a născut Oleg Antonov, cunoscut constructor rus de avioane (m.1984).
1907 - A murit Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic şi membru fondator al Academiei Române (n.21.01.1821).
1907 - A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli, membru de onoare străin al Academiei Române.
1917 - S-a născut Silvian Iosifescu, critic şi teoretician literar, traducător.
1918 - A murit mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly de Apsa (n.1841).
1920 - S-a născut Viorel Ban, prim solist al Operei Române.
1921 - S-a născut scriitorul Alexandru Sever.
1924 - S-a născut comicul britanic Benny Hill (m.18.04.1992).
1924 - S-a născut actorul american Aristotle (Telly) Savalas (m.22.01.1994).
1924 - A murit Vladimir Ilici Lenin, principalul teoretician al doctrinei care îi poartă numele, leninismul. Lenin a preconizat o disociere strictă între partid şi clasa muncitoare, creând astfel premisa pentru instituirea dictaturii comuniştilor. Cu toate că ideologia propusă de Lenin şi-a aflat o largă răspândire, revoluţia mondială, pe care acesta o propovăduia, a rămas nerealizată (n.22.04.1870)
1927 - S-a născut Petru Creţia, poet, eseist şi traducător („Norii", „Pasărea Phoenix", „Epos şi logos") (m.16.04.1997).
1936 - S-a născut Snooks Eaglin, bluesman american.
1941 - S-a născut Ritchie Havens, cântăreţ şi chitarist american.
1941 - S-a născut Mac Davis, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
1941 - S-a născut tenorul spaniol Placido Domingo.
1942 - S-a născut scriitorul Grigore Albu Gral.
1942 - S-a născut Edwin Starr (Charles Hatcher), cântăreţ şi compozitor soul american.
1945 - S-a născut Kristian Schultze, clăpar german (Passport, Snowball).
1947 - S-a născut Pye Hastings, chitarist şi vocalist britanic (Caravan).
1950 - S-a născut Billy Ocean (Leslie Sebastian Charles), cântăreţ şi compozitor american.
1950 - A murit scriitorul britanic George Orwell („Ferma animalelor", „1984", „O gură de aer2, „Omagiul Cataloniei") (n.25.06.1903).
1957 - S-a născut actriţa americană Geena Davis.
1959 - A murit Cecil de Mille, regizor şi producător american („Sunset Boulevard", „The Greatest Show on Earth", „The Ten Commendments") (n.12.08.1881).
1963 - S-a născut Doru Borobeica (Iris).
1966 - A murit prozatorul Mihail Lungianu (n.13.12.1876).
2004 - A murit Dinu Adameşteanu, arheolog italian de origine română, membru al Academiei Române. El este cel care a contribuit decisiv la descoperirea siturilor de la Histria, a cetăţii Heracleea şi cel care a revoluţionat tehnicile de studiu în domeniu (n.25.03.1913).

Calendar ortodox: Sfântul Cuvios Maxim Marturisitorul; Sfinţii Mucenici Neofit, Evghenie, Candid, Valerian şi Achila.

Add comment


Security code
Refresh