Written by admins Tuesday, 18 September 2012 13:28
Mai mulţi tineri artişti vor încânta călătorii metroului bucureştean cu recitaluri de muzică clasică. Acestea vor fi găzduite în staţiile din Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Victoriei şi Eroilor din Capitală, în cursul acestei săptămâni, până pe 22 septembrie, între orele 18.30 - 19.30, cu prilejul Zilelor Bucureştiului.
Organizatorii susţin că recitalurile fac parte din proiectul „Muzică clasică la metrou” al Asociaţiei „Arta nu muşcă”, organizaţie care încurajează actele cultural-artistice în spaţii neconvenţionale, cu scopul de a consolida o legătură între artă şi colectiv.
„Muzică clasică la metrou” este un spectacol muzical creat de tineri artişti, în cadrul a 28 de recitaluri destinate publicului larg. Reprezentaţiile artistice din cadrul proiectului vor fi susţinute de elevi de la liceele de muzică „Dinu Lipatti” şi „George Enescu”, studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Muzică.
Bucureştiul aniversează, în această toamnă, 553 de ani de la prima sa atestare documentară.
< Prev | Next > |
---|