Friday, April 19, 2024
   
Text Size

Haruki Murakami, favorit la Premiul Nobel pentru Literatură

Literatură

harukimurakamiAutorul volumelor „Pădurea norvegiană“, „În căutarea oii fantastice“ şi „1Q84“, scriitorul japonez Haruki Murakami are cele mai mari şanse să câştige, anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură pe o primă listă de pariuri, după cum comwentează publicaţia The Guardian.

Murakami are 64 de ani şi spune că scrie în fiecare zi, începând de la 4 dimineaţa. „A scrie echivalează cu a munci sistematic“, explica autorul într-un interviu acordat în 2011 ziarului britanic.

Alături de Haruki Murakami, cu şanse bune mai sunt cotaţi mai puţin cunoscuţii Mo Yan, autor chinez, şi germanul Cees Nooteboom.

Anul trecut, Premiul Nobel i-a fost acordat poetului suedez Tomas Tranströmer, al doilea favorit al pariurilor.

 

Cine este Haruki Murakami

Scriitorul s-a născut în Kyoto,

în copilărie s-a mutat la Kobe, unde a absolvit şi liceul. A studiat la secţia „Teatru” la Facultatea de Litere a Universităţii private „Waseda” din Tokyo, unde a studiat deopotrivă cultura şi limba franceză, dar în special tragedia Greciei antice. A cunoscut-o pe soţia sa Yuko în Tokyo şi au deschis un club de jazz în capitala Japoniei care se numea „Peter Cat”. S-a căsătorit la doar 22 de ani, o căsătorie din timpul facultăţii, care i-a inspirat povestea din romanul Pădurea norvegiană. A locuit în străinătate între 1991 şi 1995, predând printre altele la unele universităţi americane. În prezent locuieşte tot în Statele Unite, unde conferenţiază adesea în faţa unui public american.

Este îndrăgostit de maraton, a alergat într-o cursă de maraton în Grecia, şi a scris o carte de memorii ale unui alegător de cursă lungă. Succesul romanului „Pădurea norvegiană” („Noruwei no mori”), provine, poate, şi din aceea că titlul conţine o trimitere intertextuală la celebrul cântec „Norwegian Wood”, al formaţiei Beatles), devenit bestseller în 1987, cunoscut nu numai în Japonia, ci şi în lumea largă. Romanul a fost ecranizat recent, iar filmul se bucură de un succes impresionant în Japonia.

 

Volume publicate

Romane:

Ascultă cum cântă vântul (1979)

Automatul 1973 (1980)

În căutarea oii fantastice (1982)

La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985)

Pădurea norvegiană (1987)

Dans dans dans (1988)

La sud de graniţă, la vest de soare (1992)

Cronica păsării-arc (1994)

Iubita mea, Sputnik (1999)

Kafka pe malul mării (2002)

În noapte (2004)

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007)

Culegeri de povestiri

Elefantul a dispărut (1980-1991)

Salcia oarbă, fata adormită (1980-1996)

După cutremur (2001)

Lucrări ne-ficţionale

Underground, Atacul cu gaz din Tokyo şi sufletul japonez (1997-1998) - inspirat de atacul cu gaz sarin din metroul din Tokyo iniţiat de secta Aum

A tradus în limba japoneză autori americani, care şi-au lăsat amprenta asupra scrisului propriu, cum ar fi Francis Scott Fitzgerald, Truman Capote, John Irving, Raymond Carver, J. D. Salinger.

 

Premii şi distincţii:

Premiul Gunzo pentru romanul „Kaze no uta o kike” („Să ascultăm vântul”), în 1979

Pentru romanele „Automatul 1973” (1980) şi pentru „În căutarea oii fantastice”, în 1982, Premiul Noma.

Premiul „Tanizaki Junichiro” pentru „Sekai no owari to haado boirudo wandaarando” („La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor”)

Premiul Yomiuri pentru „Nejimakidori kuronikuru” („Cronica păsării-arc”)

În 2007, i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Liège, Belgia, iar în 2008 din partea Universităţii Princeton, SUA

În 2009, a primit premiul israelian Ierusalim - un premiu literar bienal acordat scriitorilor ale căror scrieri abordează teme precum libertatea umană, societatea şi politica.

Premiul Internaţional Catalonia, 2011

 

Opere traduse în limba română:

Pădurea norvegiană (2002)

La sud de graniţă, la vest de soare(2003)

În căutarea oii fantastice (2003)

Dans dans dans (2004)

Cronica păsării-arc (2004)

Iubita mea, Sputnik (2004)

La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (2005)

Elefantul a dispărut (2005) (nuvele)

După cutremur (2006) (nuvele)

Kafka pe malul mării (2006)

În noapte (2007)

Salcia oarbă, fata adormită (2007)

Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (2007)

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2009)

 

Add comment


Security code
Refresh