Cu traista-n băţ

Până la începutul secolului 19, Cişmigiul era numit Balta lui Dura Neguţătorul, un loc mult mai întins decât ceea ce cunoaştem noi azi a fi cel mai romantic parc bucureştean. Aşadar, balta plină de mâl şi puzderie de broaşte, datorată unor izvoare subterane nesecate, a fost „îmblânzită”, domesticită chiar de vienezul Carl Fiederich Wilhelm Mayer, arhitectul peisagist adus şi îndemnat la aceasta de Gheorghe Bibescu. Astăzi, balta cea urâtă este un loc plin de vrajă şi poezie, un loc fermecător, străjuit de copaci şi buturugi seculare, în miezul Capitalei.

Interesant de ştiut este că Grădina Cişmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze şi are mai multe intrări: două prin Bulevardul Regina Elisabeta, două prin Bulevardul Schitu Măgureanu, una prin str. Ştirbei Vodă. Este clasată pe lista monumentelor istorice din Bucureşti cu B-II-a-A-19655.

File de istorie

În 1779, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti, a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele, şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-basa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi „marele cişmigiu”. El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban „lacul lui Dura Neguţătorul” dispare din toponimie şi apare acela al „Cişmigiului”. Oraşul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundaţiilor aproape anuale care umflau lacul Cişmigiu (nivelul său creştea până la Cercul Militar de astăzi).

În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.

După abdicarea lui Gh. Bibescu, în 1848, noul domnitor Barbu Ştirbei hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dâmboviţa.

Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată, s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de „canapele” (laviţe) fără rezemătoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen.

Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor. La 1857, parcul era vizitat de iubitorii de nou şi de aventuri galante, realitate descrisă de N.T. Orăşanu: „aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe şi ea făcu un paradisu/cum la mulţi din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, şi s'amestecară împreună/eleganţă, lux, mândrie, maniere şi turnură,/vorbe dulci şi complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c'o grizetă, prin tufişuri că se pierde...”.

Se povesteşte că, în iarna grea a anului 1883, lacul din grădină a îngheţat şi s-au organizat concursuri pe gheaţă. Primăria oraşului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Creţulescu, mărind astfel suprafaţa grădinii Cişmigiu cu 15.000 de metri pătraţi. Au fost aduse lebede şi pelicani.

În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat, în 1943, „Rotonda scriitorilor”, unde sunt expuse busturile marilor scriitori români: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri.

Pe o altă alee, se găseşte monumentul de marmură pentru cinstirea soldaţilor francezi din Primul Război Mondial. Alte monumente ale grădinii sunt busturile Maica Smara, Gheorghe Panu, Izvorul Sissi Stefanidi.

În Grădina Cişmigiului, există un loc special, „La Cetate”, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu, în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul plin de ascunzişuri al Dâmboviţei.

Lucruri de puţini ştiute

-         Chioşcul aflat la ieşirea dinspre Bulevardul Regina Elisabeta a fost primul chioşc de ziare din Bucureşti.

-         Lacul Cişmigiului devenea un patinoar ad hoc pe timpul iernii. Aici bucureştenii îşi împărtăşeau primele noţiuni de patinaj, încă de la finalul secolului al XIX-lea.

-         Izvorul Sissi Stefanidi, amplasat în Grădina Cişmigiu, reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, ce toarnă apă cu ulciorul. Locul pe care este amplasată statuia aparţinuse familiei Stefanidi şi a fost donat către primăria oraşului după moartea fiicei lor.

-         A fost o vreme când Cişmigiul avea regulament: nu aveai voie să faci gălăgie, să vorbeşti necuviincios, să faci mizerie şi în această incintă erau interzise activităţile comerciale.

-         Odinioară, aici cânta taraful lui Anton Pann.