Cu traista-n băţ

La doi paşi de Vălenii de Munte se deschide o lumje numărată în secole. În Drajna de Jos găsiţi unica biserică din Prahova care are hramul Sfântului Alexandru, iar în curtea lăcaşului un muzeu al localităţii, realizat la iniţiativa şi cu strădania părintelui Ilie Vasile, fost protopop, care păstoreşte cu dragoste creştinii de aproape jumătate de veac.

„Noi înşine”

Părintele ne-a dus în lumea satului de altădată, deschizând larg porţile bisericii şi ale muzeului. Am găsit acolo pagini întregi ale istoriei, precum boierul Alexandru Filipescu, fraţii Buzeşti, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Arătându-ne mormintele din biserică, obiectele din muzeu: icoanele, războiul de ţesut, doniţele, pistoalele, vasele, ştergarele, părintele ne-a mărturisit că, „în tot şi în toate suntem noi înşine. Aici e toată fiinţa noastră”.

Biserica

Satul s-a născut demult, locurile Drajnei fiind stăpânite încă din epoca bronzului. Atestarea documentară, însă, indică, într-un document emis de Dan al II-lea, anul 1429, că localitatea purta atunci numele Stăneşti. Multe date şi mărturii se păstrează aici de pe la 1630- 1640. Tot de la gazda noastră am aflat că, la1680, boierul Constantin Filipescu întemeia, în numele credinţei, biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”. Pe acelaşi loc, ulterior, descendentul său, Alexandru Filipescu om luminat şi şcolit la Sorbona, prieten al lui Tudor Vladimirescu şi al lui Eufrosin Potecă, ridica, la 1844, biserica cu hramul „Sf. Alexandru”, care a rămas, de atuncio, singura din Prahova cu acest hram. Edificiului i se duce vestea, mai cu seamă că vechea turlă avea o înălţime de 31 de metri.

Biserica este ea însăşi o bijuterie arhitectonică, creaţie a arhitectului francez Collson. Încă de la început, avea să se înscrie în fiinţa satului ca o „coloană vertebrală”, păstrând moştenirea spirituală a localităţii. Începând chiar cu pisania bisericii, care atrage prin stilul în care este scrisă, îmbinând două culturi, lucru atipic pentru o biserică ortodoxă, în text se regăsesc termeni precum „templu”, „în onoarea”, „patron”, care vădesc influenţa spiritului catolic, biserica fiind construită de meşteri aduşi din Italia. Textul îmbină literele chirilice cu cele româneşti.

Un alt aspect care atrage atenţia este acela că Alexandru Filipescu însuşi, pasionat de artă, a sculptat catapeteasma cu mâinile lui, în lemn de cireş.

Lăcaşul este pictat de meşterii Vintileşti, ucenici ai maestrului Tăttărăscu.

Muzeul, o comoară

Gata să povestească tot ce ştie despre trecutul acestor locuri, părintele Ilie Vasile ne invită în micul muzeu. Peste tot, icoanele vechi, fotografiile, obiectele, ulcioarele, doniţele, războaiele de ţesut îşi spun povestea. O colecţie impresionantă de fotografii din vremuri vechi, arată, în imagini, istoria şcolii şi a satului. La fel medaliile şi decoraţiile veteranilor şi eroilor, pistoalele, tablourile, obiectele de cult, sau de uz casnic, potirele, cristelniţele, banii vechi. În alte vitrine sunt expuse costume populare vechi, ţesute de mâinile femeilor din sat, acum două-trei secole, o vârtelniţă, război de ţesut, cuverturi, litografii, epitafe.

Ppe latura de est a bisericii, la doi paşi de muzeu, sus, aproape de acoperiş, stă încremenit un ceas magic. Cifrele sunt încrustate pe un semicerc, în zid, în vreme ce mişcarea umbrei unei tije fixate în zid indică ora după soare. Ceasul nu are nici un mecanism.

Hrană spirituală pentru localnici şi trecători, deopotrivă.

N.I.