Written by admins Sunday, 22 July 2012 06:48
Până la începutul secolului 19, Cişmigiul era numit Balta lui Dura Neguţătorul, un loc mult mai întins decât ceea ce cunoaştem noi azi a fi cel mai romantic parc bucureştean. Aşadar, balta plină de mâl şi puzderie de broaşte, datorată unor izvoare subterane nesecate, a fost „îmblânzită”, domesticită chiar de vienezul Carl Fiederich Wilhelm Mayer, arhitectul peisagist adus şi îndemnat la aceasta de Gheorghe Bibescu. Astăzi, balta cea urâtă este un loc plin de vrajă şi poezie, un loc fermecător, străjuit de copaci şi buturugi seculare, în miezul Capitalei. 
Interesant de ştiut este că Grădina Cişmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze şi are mai multe intrări: două prin Bulevardul Regina Elisabeta, două prin Bulevardul Schitu Măgureanu, una prin str. Ştirbei Vodă. Este clasată pe lista monumentelor istorice din Bucureşti cu B-II-a-A-19655.
Peste 1000 de oameni au participat, ieri, 22 iulie, la celebrul Târg de Fete de pe Muntele Găina. Îndrăgostiţii au primit certificate care să le ateste statutul şi chiar au fost înregistraţi într-un registru special, după ce au fost întâmpinaţi de legendara Crăiasă a Muntelui Găina. 
Imagini cu obiectivele turistice ale României, din 39 de oraşe mari, vor fi, de acum, vizibile pe Street View/ Google Maps, ceea ce reprezintă rezultatul final al unui proiect lansat, astăzi, la Ateneul Român din Capitală. Acesta presupune, între altele, promovarea „pe viu” a celor mai pitoreşti şi valoroase locuri şi peisaje din România. 
Cea de-a doua ediţie a Maratonului Vinului s-a încheiat, în acest weekend, cu succes, la Urlaţi. Vremea a ţinut cu cicliştii veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Aproape 500 de pasionaţi ai ciclismului s-au înscris la competiţiile organizate pe traseele de 55 şi 30 de kilometri şi s-au aliniat la linia de start, iar cei mai mulţi dintre ei au reuşit să treacă fără probleme linia de finish.
Autorităţile judeţene sucevene se pregătesc să investească într-un „Safari Park” la Pojorâta. Recent, la o întâlnire a managerilor din turism, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că iniţiativa s-ar adresa, mai cu seamă, copiilor, tinerilor, dar şi părinţilor care îi însoţesc. 







