O poezie pe zi

Cine esti, de unde vii?
Poti tu, omule, sa stii?
Unde mergi, ce soarta ai?
Poti tu seama sa iti dai?

Tu esti mare, tu esti mic,
Tu esti tot, tu esti nimic,
Tu esti rau, dar esti si bun,
Tu-ntelept si tu nebun.

(Anonim)

O poezie pe zi

era o vreme în care poetul ieşea în piaţă 
şi striga tare, cât mai tare, 
pentru ca vocea lui să fie auzită 
de lună şi de Dumnezeu 
în fiecare singuratic ascuns după perdea
avea incredere, poetul, in vocea lui, o iubea, o ridica atât de sus,
încăt regii construiau piramide să o ajungă
era frumos să vezi cum zboară pe deasupra munţior
voci de poeţi şi îngeri chicotind printre nori
era frumos să priveşti acoperişurile poleite 
urmele paşilor pe ferestre 
şi visele circulând liber pe străzi
hai, spune ceva, poet ciufut 
lasa-mă pe mine, cititorul tău, să te visez noapte de noapte
nu mă mai întrista, nu te mai ascunde în recenzii savante
pagini de antologii şi alte lumi paralele 
pune un sărut pe ziua mea să devină lucioasă 
ca un patinuar pe care să fac piruete incendiare
dacă tu taci tobele războiului se vor auzi în curând

aşa spune un proverb chinez
dacă va cădea o bombă pe strada mea, să ştii că tu vei fi 
vinovatul, 
tu şi tăcerea ta

mai bine strigă până se desfac rădăcinile lumii 

in artificii

iar viaţa devine suportabilă 

săltând în silabe ca floricelele de porumb 

puse la foc tare.

autor, Camelia Radu

Rădăcini

Datoria morală şi spirituală,a fiecărui om este de a-şi găsi sensul în această lume.Să ştie cine este,de unde a venit şi încotro se îndreaptă! Şi găsindu-şi sensul stă lume,a găsit sensul lumii şi a adevăratei fericiri.Cel ce caută,în el însuşi,având setea de absolut,va fi neobosit în căutările sale.Se va război cu răul din el,va purta un război crâncen cu gândurile rele din el,va duce o viaţă perfectă din toate punctele de vedere.Nu se va minţi pe el însuşi,va face binele,va iubi adevărul,se va urâ pe el însuşi,va urca pe treptele virtuţii,cunoscându-se în sineşi,va duce o luptă necurmată cu tot ceea ce însemnă rău,va ştii că iubirea aproapelui,dragostea inimii îi va urca pe scările minţii,dându-i salturi în absolutul fiinţei,căci numai cunoscându-te pe tine însuţi vei abroga răul din tine,numai murindu-ţi gândurile rele vei suferi.Nişte suferinţi atroce,tăind în carne vie.Vei răbda pentru că răbdarea are un şfârşit,cum toate lucrurile au finitate,aşa va sfârşi căutarea ta în fiinţă.Căci într-adevăr orice căutare este saltul pe care îl faci în cunoaşterea de sine.Şi când vei ajunge să nu te minţi pe tine însuţi te vei întâlni cu Adevăratul Dumnezeu!

autor, HATOS VASILE

O poezie pe zi

Mi-am culcat amorul pe o pernă,
Mi-am întărit perna cu fulgi
Și-am zis că ninge între pături.
M-am înghemuit absurd,
În pernă,
M-am opintit într-un fulg
Și-am zis că nu mai pot dormi.
Dragostea m-a contrazis…

autor, Alexandra Ioniţă