O uluitoare necropolă din Epoca Bronzului a fost scoasă la lumină, pe traseul autostrăzii Lugoj-Deva
Written by admins Wednesday, 20 February 2013 17:11
Sute de locuinţe, zeci de morminte, vase de lut şi râşniţe de piatră din secolul al XIII-lea î.e.n au fost descoperite în cursul acestei săptămâni de o echipă de arheologi pe traseul autostrăzii Lugoj-Deva, scrie tion.ro.
Dragobetele este ziua cunoscută drept sărbătoarea iubirii la români. Legendele spun că Dragobete era fiul Babei Dochia, căreia i se zicea aşa nu fiindcă era în vârstă, ci fiindcă era ştiută din bătrâni ca fiica regelui Decebal, de care s-a îndrăgostit cuceritorul Daciei, împăratul roman Traian.
Anul acesta, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Sibiu împlineşte 50 de ani. Un moment aniversar ce invită la amintiri, iniţiative şi proiecte şi, mai cu seamă, provoacă gândul şi sufletul să redescopere istoria în sine a satului românesc.
Prima menţiune documentară referitoare la ţinuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea confirma existenţa prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitura care şi-a avut sediul la Sibiu.
Până pe 8 martie, puteţi vizita, la Iaşi, expoziţia temporară „Ceramica tradiţională în obiceiurile de nuntă", organizată la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău.







